AcasăCuriozitatiUn bărbat pretinde că este reîncarnarea lui Iisus, are mii de adepți...

Un bărbat pretinde că este reîncarnarea lui Iisus, are mii de adepți și anunță Apocalipsa

Cum ai reacționa dacă cineva ți-ar spune că este reîncarnare a lui Iisus Hristos, mergând atât de departe încât își fondează propria biserică? Cum ar fi starea ta de spirit atunci când această persoană spune că Apocalipsa se aproprie cu pași rapizi?

Cu siguranță ai privi persoana în cauză cu mult scepticism. Cu toate acestea, o astfel de persoană există, iar de-a lungul anilor a reușit să strângă un număr imens de adepți, devenind un adevărat fenomen.

Povestea bărbatului din Rusia care se crede Iisus

Serghei Torop este un fost agent de circulație din Siberia. El susține că este reîncarnarea lui Iisus și este cunoscut în zonă sub numele de „Maestrul Vissarion” sau „Iisus din Siberia”. Cei mai mulți dintre adepții săi sunt din localitatea Petropavlovka.

Înainte de a deveni Vissarion, care înseamnă „cel care dă viață nouă”, Torop a servit în Armata Roșie, de unde a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent. A lucrat timp de trei ani ca metalurgist la o fabrică din Siberia. Apoi s-a angajat ca agent de circulație, iar în 1989 a rămas fără loc de muncă, în momentul în care Uniunea Sovietică trecea printr-o perioadă de instabilitate economică.

După ce a rămas fără serviciu, Torop a avut o experiență mistică: „ceva s-a trezit în mine”, își amintește el. Bărbatul spune că atunci și-a dat seama de natura sa divină și a înțeles că Dumnezeu l-a trimis pe Pământ pentru că oamenii au fost cuprinși de ură, război și sunt pe cale să distrugă mediul înconjurător.

Serghei Torop și adepții săi

El susține că asupra lumii se va abate un adevărat potop apocaliptic din care vor fi salvați doar cei care locuiesc în comunitatea pe care el însuși a întemeiat-o în Siberia. În acest sens, Torop a fondat „Biserica Ultimului Testament” având între 5.000 și 10.000 de adepți.

Autoritățile din Rusia au monitorizat îndeaproape activitățile profetului controversat

În septembrie 2020, Serghei Torop, liderul Bisericii Ultimului Testament a fost arestat de către serviciile secrete ruse la capătul unei operațiuni spectaculoase care a implicat 4 elicoptere. El a fost acuzat de vătămare corporală și crearea unei organizații care încalcă drepturile cetățenilor.

Este cunoscut faptul că Biserica Ortodoxă Rusă s-a opus dintotdeauna acestui cult. Adevărul despre acuzațiile ce i se aduc va fi stabilit pe parcursul anchetei, însă rămâne curios cum bărbatul a reușit să convingă atâția oameni că este reîncarnarea lui Iisus.

Cele mai recente articole

error: