Împăratul Nero este amintit ca fiind unul dintre cele mai crude personaje din istorie. El a fost conducătorul Imperiului Roman între anii 54-68 d.Hr. și se spune că a declanșat Marele Incendiu din Roma care a mistuit orașul timp de săptămâni întregi.
Ce se știe despre viața amoroasă a lui Nero
Celebrul împărat roman a avut două soții: Claudia Octavia și Poppaea Sabina. După moartea acesteia din urmă, Nero a căutat o „înlocuitoare” pe care a găsit-o într-un tânăr pe nume Sporus. Se spune că băiatul semăna izbitor de mult cu fosta sa soție.
Pe lângă faptul că este considerat un tiran și un ucigaș, Nero era faimos și pentru atracția lui față de bărbați. Sporus era încă adolescent atunci când împăratul s-a îndrăgostit de el și, deși căsătoriile între persoane de același sex erau interzise în Roma, Nero a făcut ce a vrut. Oricine intervenea în planurile lui risca să aibă un sfârșit violent.
Într-o zi a hotărât să îl castreze pe Sporus ca să se poată căsători cu el. Potrivit istoricului Suetonius, după castrare, Nero i-a ordonat băiatului să se îmbrace în haine femeiești. După aceea, împăratul a oficializat relația printr-o nuntă care a avut loc în anul 67 d.Hr., făcându-l pe Sporus noua „împărăteasă” a Romei.
Ce s-a întâmplat cu Sporus după moartea lui Nero
Deși Nero susținea că frumosul tânăr este soția lui, Sporus era mai degrabă un sclav care nu și-a iubit niciodată stăpânul. La scurt timp după moartea împăratului, tânărul a intrat în grija prefectului pretorian Nymphidius Sabinus. Potrivit rapoartelor din acea vreme, Nymphidius l-a tratat pe tânăr ca pe o soție și l-a numit „Poppaea”. Cu toate acestea, când Nymphidius a încercat să se declare împărat, a fost ucis de către propriii săi soldați.
După moartea lui Nymphidius, Sporus a devenit proprietatea împăratului Otho, care a fost ucis și acesta de dușmanii săi în anul 69 d.Hr.
La scurt timp după asasinarea lui Otho, Vitellius a devenit conducătorul Romei. Noul împărat nu a fost încântat de ideea de a avea un asemenea sclav și într-o zi i-a ordonat băiatului să devină actor într-un spectacol care avea să recreeze legenda răpirii Proserpinei – un act care implica violență și viol. Pentru a evita să fie umilit, Sporus s-a sinucis la vârsta de 20 de ani.