AcasăAnimaleSingura pasăre din lume care poate zbura cu spatele

Singura pasăre din lume care poate zbura cu spatele

Știm cu toții că unele insecte au capacitatea de a zbura înapoi. Totuși, în lumea păsărilor, această abilitate este rar întâlnită sau, mai simplu spus, o singură pasăre poate zbura cu spatele.

Care este singura pasăre care poate zbura cu spatele

Ei bine, răspunsul la întrebare este pasărea colibri. Această performanță este posibilă datorită structurii unice a aripilor, care bat într-un ritm foarte rapid. Prin această tehnică, păsările colibri pot menține o poziție staționară în aer și pot chiar zbura înapoi.

Originare din America de Nord și de Sud, micile păsări sunt adesea asociate cu florile, iar acest lucru nu este întâmplător. Aceste păsări sunt polenizatori eficienți, fiind atrase de florile bogate în nectar. Cu ciocurile lor lungi și subțiri, caută să se hrănească cu nectarul din flori, dar, în același timp, ajută și la transferul polenului de la o floare la alta.

Ajutând la polenizarea florilor, păsările colibri contribuie la reproducerea acestora și la menținerea diversității genetice. La rândul lor, florile au evoluat pentru a se potrivi morfologiei ciocului de colibri, atrăgând pasările cu culorile lor strălucitoare cu nectarul dulce.

Alte curiozități interesante despre pasărea colibri

– Colibri este una dintre cele mai mici păsări din lume. Unele specii, precum colibriul albină (Mellisuga helenae), pot cântări mai puțin de 2 grame și pot avea o lungime de numai 5 centimetri.

– Păsările colibri sunt foarte rapide și agile în zbor. Ele pot zbura cu viteze de până la 80 de kilometri pe oră și pot face manevre extraordinare, inclusiv zborul pe loc, înainte, înapoi, în sus și în jos.

– Bat foarte rapid din aripi, iar frecvența poate varia de la 50 la 80 de bătăi pe secundă, în funcție de specie. Bătăile rapide din aripi le permit să rămână în aer și să zboare cu o precizie mare.

– Păsările colibri sunt cunoscute pentru dependența lor față de nectarul din flori. Pentru a-și satisface nevoile energetice ridicate, aceste mici păsări trebuie să consume o cantitate mare de nectar, iar în acest sens vizitează zeci sau chiar sute de flori în fiecare zi.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce nu cădem din pat în timp ce dormim?

De la cei mai liniștiți visători până la cei mai agitați, toți oamenii au un lucru în comun: nu cad din pat în timpul...

De ce nu consumăm carne de animale carnivore?

Majoritatea animalelor consumate de oameni – vaci, găini și porci – sunt fie erbivore, fie omnivore. Nu veți vedea pe cineva făcând grătare cu...
error: