Când David Vetter a venit pe lume, părinții lui au avut o anumită teamă că povestea tristă a primului lor copil se va repeta. Acesta se născuse cu o afecțiune rară numită imunodeficiență combinată severă (SCID).
Bebelușul a trăit doar 6 luni, iar după moartea lui medicii i-au spus părinților că, dacă în viitor vor mai avea un băiat, șansele ca el să aibă această boala sunt de 50%. Cuplul a avut apoi o fiică sănătoasă și a decis să riște o altă sarcină. Odată cu nașterea lui David în septembrie 1971, erau siguri că băiatul va avea SCID.
Această boală rară reprezintă o tulburare a sistemului imunitar care generează un răspuns agresiv, ceea ce înseamnă că o persoană diagnosticată cu SCID are mai multe șanse să se confrunte cu infecții și alte boli. Și, din păcate, boala poate fi fatală încă de la o vârstă foarte fragedă.
Bebelușul izolat
Nașterea băiatului a fost planificată în cel mai mic detaliu și încă din primele momente de după naștere a fost pus într-un mediu sterilizat la Spitalul pentru copii din Houston, Texas.
Părinții băiatului au crezut că vor putea să-i facă un transplant de măduvă osoasă lui David, dar principala candidată pentru donare sora lui, Katherine, nu era compatibilă.
Pentru a preveni contaminarea băiatului, medicii au luat măsuri extreme. După naștere a petrecut câțiva ani în spitalul din Texas înainte de a se muta în casa părinților.
Casa din balon
Locul în care trăia David era un fel de cameră sterilă, totul trebuia curățat corespunzător înainte de a intra în contact cu băiatul.
Puțini oameni au avut contact cu David în afară de părinții săi; doctorul John Montgomery și câteva asistente medicale. Copilul nu putea fi atins decât printr-o mănușă specială așezată pe peretele camerei sale sterile.
În 1977, NASA a făcut un costum special pentru David, inspirat din cele pentru astronauți, pentru ca acesta să poată ieși afară în siguranță, dar l-a folosit doar de 7 ori. Cu această ocazie, cazul copilului a devenit cunoscut de toată lumea fiind intens mediatizat.
Sfârșitul poveștii lui David Vetter
După ce au cheltuit o avere pentru a a-l întreține pe David, părinții și comunitatea medicală au crezut că un transplant de măduvă osoasă ar putea fi o soluție salvatoare pentru băiat și că donatorul putea fi sora lui.
După operație, băiatul a fost diagnosticat cu mononucleoză infecțioasă și a murit la 15 zile după procedură, pe 22 februarie 1984, la vârsta de 12 ani.
După ce medicii au făcut autopsia, s-a constatat că măduva surorii lui conținea un virus latent numit Epstein-Barr care este inofensiv pentru oamenii normali, dar care i-a fost fatal lui David.
Povestea băiatului a devenit subiectul a două filme: The Boy in the Plastic Bubble (Băiatul din bula de plastic) din 1976 și Bubble Boy (Băiatul din balon) din 2001.