În vara anului 47 î.Hr. Iulius Cezar avea 53 de ani. Petrecuse mulți ani departe de patria sa luptând cu galii, apoi împotriva fostului său prieten, Pompei. În același timp, a trebuit să lupte și cu diverși conducători locali care amenințau puterea puterii Romei, zdruncinată din cauza războiului civil dintre Cezar și Pompei.
Războiul civil s-a încheiat cu bătălia de la Farsala, unde Cezar a ieșit învingător. Pompei a fugit în Egipt unde a fost asasinat de către un ofițer al faraonului Ptolemeu al XIII-lea.
Apoi Cezar a intervenit în politica Egiptului, provocând războiul civil egiptean dintre Ptolemeu și sora sa Cleopatra, zdrobind armata lui Ptolemeu și stabilind-o pe Cleopatra ca singurul lider al Egiptului.
Situația de la Roma s-a înrăutățit din cauza lipsei conducătorului. Soldații așteptau să fie plătiți și să li se acorde bonusul aferent bătăliei de la Farsala. În timp ce Iulius Cezar era ocupat cu problemele din Egipt, tulburările de la Roma au crescut și legionarii s-au revoltat, cerându-și drepturile. Generalul Marc Antoniu a intervenit și a încercat să oprească revolta, însă soldații nemulțumiți au început să jefuiască moșiile locale. Diplomația s-a dovedit inutilă până când a sosit însuși Cezar.
Aflând de revoltă, Cezar s-a grăbit sa ajungă la Roma. Cele patru legiuni răzvrătite s-au adunat la sud de Roma, iar Cezar s-a urcat pe un pod pentru a le vorbi.
Prezența lui Cezar i-a făcut pe soldați să le fie rușine că porniseră o revoltă. Cu o voce rece și pătrunzătoare, Cezar i-a întrebat: „Ce vreți atât de valoros încât ați început o revoluție chiar în inima Republicii?”
Soldaților le era rușine să îi ceară bani chiar conducătorului pe care îl iubeau atât de mult și care avea încredere în ei. Conducătorul s-a uitat la soldați și a rostit un cuvânt „Quirite” (cu înțelesul de „cetățeni care nu participă la război”).
Într-un cuvânt, Cezar a decis să-i elibereze de îndatoririle militare, însă soldații nu au fost de acord, rostind „Nu, Cezar, suntem încă soldații tăi!”. După ce legionarii i-au jurat din nou credință, Cezar a recunoscut că le este dator și le-a promis că își vor primii banii.
Acest eveniment este menționat de mai multe surse antice, printre care și scrierile istoricilor romani Plutarh și Appian.