Cuvântul francez crétin (cretin) era folosit în Evul Mediu ca cuvânt stânjenitor de către călugării catolici din Franța pentru toți cei slabi la minte, având un sens oarecum diferit față de cel folosit astăzi din limba română.
Cretinismul este definit ca afecțiunea glandei tiroide (hipotiroidism) care împiedică dezvoltarea fizică și mintală a unui individ, iar gușa este o afecțiune caracteristică acestei boli.
Istoria unei boli îngrozitoare
În Europa medievală, copiii „cu mintea slabă” sau cu anomalii în dezvoltare erau adesea aduși la mănăstiri unde erau crescuți, hrăniți și uneori studiați. Așa s-a stabilit un tipar – frecvența cretinismului în rândul populației crește odată cu înălțimea de la nivelul mării. Caracteristicile erau îngrozitoare – gât gros (gușă endemică), nanism, retard mintal, o limbă care nu se potrivea în gură, etc.
În satele alpine din Austria, Franța, Germania și Elveția, aceste anomalii au fost observate de către cercetătorii vremii la foarte mulți oameni. Natura geografică a răspândirii bolii a dat chiar naștere termenului de diagnostic – cretinism alpin, iar o gușă mărită era atât de obișnuită pentru populația locală încât copiii se jucau cu păpuși care erau construite cu gușă.
Medicii chinezi din dinastia Tang (618-907) au fost primii care au tratat cu succes pacienții cu gușă folosind glanda tiroidă bogată în iod de la animale cum ar fi porci și oi – sub formă de pastilă sau sub formă de pulbere.
În secolul al XVI-lea, călugării francezi au descoperit că cenușa obținută din arderea bureților de mare ajută la vindecarea cretinismului, dar remediul era prea rar și nu putea fi utilizat în masă. Câteva secole mai târziu, un nou element chimic, iodul, a fost descoperit în cenușa algelor.
Ulterior s-a constatat că iodul din apă, aer și sol scade odată cu distanța față de mare și cu creșterea altitudinii. În 1852, Adolphe Chatin, chimist francez, a fost primul care a publicat ipoteza deficitului de iod asociat cu gușa endemică. Acest lucru a fost confirmat de Eugen Baumann care, în 1896, a descoperit iod în glanda tiroidă.
În 1922, Elveția a fost prima țară care a adăugat iod în sarea pentru consum și deja câțiva ani mai târziu sarea iodată s-a răspândit în întreaga lume ca mijloc de prevenire a gușii și a cretinismului. În unele țări producția de sare fără iod este interzisă, iar în România, cantitatea de iod din sarea de masă este reglementată printr-o Hotărâre de Guvern.