AcasăCuriozitatiSatul din Asia unde toată lumea are un singur rinichi

Satul din Asia unde toată lumea are un singur rinichi

Micul sat Hokse din Nepal se numește Valea Rinichilor. Practic toți locuitorii săi au ales să-și “doneze” rinichii traficanților de organe umane, astfel încât să-și poată cumpăra o bucată de pământ, să construiască o casă și să-și hrănească familiile.

Comercianții vin regulat în satul Hokse și în împrejurimile sale și îi conving pe localnicii care suferă din cauza lipsei banilor să-și “doneze” unul dintre rinichi.

Locuitorii satului susțin că un singur rinichi va fi suficient pentru a-și trăi viața, iar unii cred că le va crește altul.

Din păcate, mulți și-au pierdut casele pe care le-au plătit cu rinichii într-un cutremur devastator care a lovit Nepalul în aprilie 2015. După ce s-au trezit fără un acoperiș deasupra capului, mulți săteni au început să-și înece durerea în alcool.

În aceste condiții, comerțul cu organe a explodat în zonă și face din Nepal un fel de bancă mondială de rinichi.

Deși guvernul a interzis donarea rinichilor pentru bani în 2007, se estimează că 10.000 de astfel de operațiuni au loc pe piața neagră în fiecare an și 7.000 dintre rinichii donați sunt, de fapt, vânduți.

Este o afacere profitabilă  care generează venituri de până la 650 milioane dolari pe an.

Răpiri, violențe și înșelăciuni

Foto: CNN

Nu orice comerciant este destul de convingător și unii chiar recurg la practici violente – sătenii sunt răpiți și obligați să meargă la spital pentru o examinare și, fără niciun consimțământ, i se înlătură rinichiul.

Mulți sunt păcăliți că vor obține un loc de muncă bine plătit dacă merg în India. Din păcate, copiii, în special cei din familii sărace sau cu dizabilități, devin des ținta traficanților.

Majoritatea persoanelor care trăiesc cu un singur rinichi necesită controale regulate pentru a se vedea dacă nu cumva există efecte secundare, dar locuitorii din satul Hokse nu au bani pentru a merge la medic și nici nu înțeleg aceste riscuri.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Care este, de fapt, cel mai vechi oraș din România?

Pe teritoriul României, istoria ascunde povești fascinante despre civilizații antice care au pus bazele unor așezări prospere. Cel mai vechi oraș din România Potrivit arheologilor, cel...

20 de curiozități despre ursul panda, animalul simpatic pe care mulți îl adoră

Deoarece este considerat unul dintre cele mai adorabile animale de pe Terra, am hotărât să întocmim o serie de curiozități despre ursul panda. Lista...
error: