Ginghis Han – Povestea unui cuceritor

gingis han

Ginghis Han (1167-1227) a fost un lider mongol care a unit triburile nomade rivale într-o singură naţiune şi apoi a transformat această naţiune în inima unui imperiu care se întindea din China şi până în Rusia, cel mai mare imperiu din lume.
Cronologie
– 1167 – Se naşte lângă lacul Baikal, în Rusia
– 1190 – Şef al tribului familiei
– 1206 – Este ales Ginghis Han
– 1215 – Cucereşte Zhongdu (Beijing)
– 1219 – Invadează provincia Horesm
– 1227 – Moare, la 18 august
Fiul unei căpetenii, Temujin, aşa cum îl chema pe viitorul Ginghis Han, s-a născut strângând în mână un cheag de sânge. A crescut într-o lume ostilă; în copilărie a asistat la uciderea tatălui său, a stat în captivitate, soţia i-a fost răpită şi tot timpul s-a confruntat cu ameninţarea foametei.

Traumele suferite şi clima aspră a stepei l-au transformat pe bărbatul care avea să ajungă un mare cuceritor într-un războinic irepetabil, aproape indestructibil. Temujin a devenit conducătorul a ceea ce mai rămăsese din tribul tatălui său în 1190; charismatic şi îndrăzneţ, a reuşit să strângă susţinători din toată regiunea şi apoi a supus unul câte unul toate triburile rivale. I-a exterminat cu cruzime pe toţi aceia care i se opuneau şi aproape că i-a şters de pe faţa pământului pe tătari, cei care-i uciseseră tatăl – pur şi simplu, i-a omorât pe toţi aceia care erau mai înalţi decât osia căruţei.

Până în 1206, a reuşit să ajungă stăpânul stepelor, domnind peste teritoriul care alcătuieşte Mongolia de astăzi. La un khurihai, întâlnirea tradiţională a conducătorilor de trib, a fost proclamat Ginghis Han, “Conducător Suprem” şi “Prinţ al tuturor teritoriilor care se întind între oceane”.

A fost un moment de cotitură în istorie; membrii triburilor nomade din stepă, călăreţi rapizi a căror armă principală era arcul cu săgeţi şi care trăiau în iurte, erau pe punctul de a năvăli pe scena istoriei cu o forţă terifiantă. Ginghis Han a avut norocul de a conduce într-o perioadă în care China era măcinată de frământări interne, aşa că a profitat de acest lucru şi a cucerit regatul Tangut Xi Xia, apoi a mărşăluit spre nord şi a capturat Zhongdu, capitala Imperiului Jing (Beijingul de astăzi).

Provocat de masacrarea unei caravane aflată sub protecţia sa, Ginghis Han s-a îndreptat apoi spre Horesm, noul imperiu islamic ce se înfiinţase în vest, cucerind oraşe importante, precum Samarkand şi Bukhara, înconjurând Marea Caspică şi croindu-şi drum cu sabia până la malurile Mării Negre. Luptele cu musulmanii le-au adus mongolilor renujnele de sălbatici şi înfricoşători. Spre nord, generalii săi înaintau în Rusia, iar spre sud, spre Jabul şi Peshawar.
Inamicii l-au descris pe Ginghis Han ca fiind un ucigaş crud şi răz­bunător – “au venit, au dărâmat, au incendiat, au ucis, au jefuit şi au plecat”, spunea un musulman – dar, în acelaşi timp, era şi un conducător sofisticat şi inteligent şi un om politic de elită. Şi-a adaptat rapid armata formată preponderent din unităţi de cavalerie, făcând schimbările necesare pentru a putea purta războaie de asediere, ba chiar la un moment dat se povesteşte că ar fi schimbat cursul unui canal pentru a cuceri un oraş.

A pus bazele unei naţiuni mongole unite, care avea să supravieţuiască timp de 800 de ani; a numit un dregător care să se ocupe de justiţie, a introdus ţinerea de scripte, a redus limba mongolă la un alfabet turcesc, a încurajat învăţătura, a practicat toleranţa religioasă şi a învăţat de la chinezi importanţa culturii şi de la musulmani că oraşele pot reprezenta o importantă sursă de bogăţie. Şi-a stabilit capitala la Karakorum şi a organizat o reţea de case de poştă, pentru a putea comunica rapid pe tot cuprinsul vastului său imperiu.

Geniul său militar se baza pe capacitatea de a se adapta rapid la diferite circumstanţe. A combinat puterea fizică şi tăria de caracter cu flexibilitatea; ştia când şi cui să ceară sfaturi. Până la urmă, cea mai mare armă a lui s-a dovedit a fi priceperea militară combinată cu teroarea pură pe care o puteau provoca armatele lui – atât impactul psihologic pe care-l provoca ameninţarea acestei terori, cât şi cruda realitate a prezenţei ei.

Ginghis Han conducea o campanie militară în China când s-a îmbolnăvit şi a murit. Trupul i-a fost adus înapoi în Mongolia, unde a fost îngropat în cel mai mare secret. Cei care au participat la înmormântare au fost şi ei la rândul lor ucişi, pentru ca nimeni să nu poată găsi mormântul marelui cuceritor. Astfel, locul de odihnă veşnică al lui Ginghis Han a rămas necunoscut şi până în ziua de astăzi.
Climatul aspru al stepei l-a modelat pe Temujin într-un războinic aproape indestructibil.
Ginghis Cuceritorul
După suprafaţa teritoriilor cucerite, Ginghis Han este cel mai mare cuceritor din toate timpurile, mai mare chiar decât Alexandru cel Mare.
Ochii de gheaţă ai lui Ginghis împodobesc banii mongoli; poporul lui încă mai crede legenda conform căreia marele lor conducător se va întoarce într-o bună zi.
Cronicarul european din secolul al XIII-lea, Matthew Paris, spunea despre mongoli: “Un detestabil popor al lui Satan care se revarsă asemenea diavolilor din Tartar, deci pe bună dreptate sunt numiţi tătari”.
Ginghis Han le-a spus musulmanilor: “Eu sunt pedeapsa lui Dumnezeu. Dacă n-aţi fi comis păcate atât de mari, Dumnezeu nu v-ar fi trimis o astfel de pedeapsă.”

sursa: ipedia.ro

.

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!