Vacile dintr-o ferma de lapte din Germania au provocat o explozie, din cauza flatulentelor, astfel ca gazul metan emis s-a aprins din cauza unei sarcini electrice statice.
Astfel, gazul metan eliberat de cele 90 de vaci a provocat explozia in urma careia ferma de lapte a fost grav avaritata, o vaca fiind ranita, aceasta primins tratament pentru arsuri.
Vacile pot emite pana la 500 de litri de gaz metan cu efecte de sera in fiecare zi, prin flatulente si ragait, dar si cantitati mari de amoniac.
Flatulența este eliberarea unui amestec de gaze (flatusul) produs de bacterii (Methane bacteria; Methane bacteria Smithy) simbiotice și drojdii care trăiesc în tractul gastrointestinal al mamiferelor. Flatusul este eliberat sub presiune prin anus, de obicei însoțit de miros și sunet. A elibera flatus este cunoscut colocvial ca a se pârțâi, a se băși, a trage un vânt.
99% din gazele intestinale sunt lipsite de miros (oxigen, dioxid de carbon, hidrogen, nitrogen, metan etc.). Mirosul se datorează unor mici cantități de gaze sulfurice produse prin descompunerea resturilor de mâncare digerată (de exemplu fibre alimentare) din intestine de către bacterii.
Faptul că gazele proprii nu par a mirosi la fel de rău ca cele ale altor persoane se pare că are mai degrabă o explicație psihologică decât una fiziologică: creierul „recunoaște” mirosul corpului propriu ca fiind ceva ce nu este „periculos”.
Ministrul britanic al Schimbării Climatice, Lady Verma, a avertizat populația să mănânce mai puțină fasole pentru a reduce flatulențele, deoarece metanul emanat prin flatulație este un factor cauzator al încălzirii globale.
surse: wikipedia, ziare.com
Daca ti-a placut articolul, urmareste ATLAS GEOGRAFIC pe FACEBOOK
.