Ce au în comun regele francez Francisc I, compozitorul Franz Schubert, poeții Alfred de Musset, Mihai Eminescu și Charles Baudelaire, artiștii Vincent Van Gogh și Henri de Toulouse-Lautrec și cântăreața Florence Jenkins?
Epidemiile de sifilis au apărut chiar și în anii ’90, după care această boală extrem de contagioasă a fost ținută în general sub control.
Cu toate acestea, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 6 milioane de oameni se infectează cu sifilis în fiecare an.
Sifilisul a fost numit diferit: francezii îl numeau infecția napolitană, polonezii – boala germană, rușii – boala poloneză.
Agentul ei cauzal este o bacterie din specia Treponema pallidum (treponema palidă), iar numele provine de la ciobanul Sifil, personajul din „Metamorfoza lui Ovidiu”.
Primul focar de sifilis înregistrat istoric în Europa a avut loc în 1495. Oamenii de știință presupun că bacteria a fost adusă de la tropicele umed pe navele lui Cristofor Columb și s-a înrădăcinat în climatul mai rece și mai curat al Europei, începând să provoace o boală cu transmitere se×uală.
De asemenea, există unele dovezi că bacteria a fost prezentă în Roma antică, precum și în America înainte de Columb.
În întreaga Europă, boala s-a răspândit cu o viteză nemaiîntâlnită, făcând ravagii printre soldații regelui Charles al VIII-lea al Franței.
În 1495, după capturarea orașului Napoli în timpul războiului italian, o adevărată epidemie de sifilis a izbucnit în oraș.
Boala se transmite nu numai prin contact se×ual, ci și prin contactul direct cu pielea sau saliva unei persoane infectate.