În legendarul și indestructibilul Imperiu Roman se vorbea latină. Cu toate acestea, în Italia modernă, această limbă nu mai este folosită, fiind considerată moartă. Motivul pentru acest lucru constă în evenimentele istorice și politice care au urmat după căderea Imperiului Roman.
De unde provine limba latină
Pentru a înțelege motivul apariției limbii italiene, este necesar să ne întoarcem în trecutul îndepărtat. La început a existat un trib care a trăit pe teritoriul Peninsulei Italice, la vărsarea râului Tibru. Acest lucru s-a întâmplat pe la începutul mileniului I î.Hr., iar numele geografic al teritoriului era Latium.
Membrii tribului foloseau limba latină pentru comunicare, iar Roma era o parte centrală a acestui teritoriu. Triburile din zona Latium au ocupat teritoriile din jurul Romei și au început să fie numiți romani. Știm cu toții ce s-a întâmplat pe urmă; Roma s-a transformat într-un imperiu care a pus bazele civilizației moderne.
Odată cu căderea Imperiului Roman au apărut mai multe state pe fostul teritoriu. Latina, în forma sa clasică, era încă folosită de localnici, dar numai ca limbă oficială. Latina era folosită în învățământ, în activitățile științifice sau în slujbele Bisericii Catolice.
În viața de zi cu zi erau fost folosite multe dialecte care erau foarte diferite de limba oficială. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat o formă colocvială a limbii latine numită latină vulgară. Mai târziu, latina vulgară a servit drept bază pentru noile limbi apărute pe continent, cunoscute astăzi ca limbi romanice.
Apariția limbii italiene
În comparație cu alte limbi romanice, italiana a început să prindă contur mult mai târziu. Acest lucru s-a întâmplat deoarece Italia medievală s-a remarcat prin lipsa de integritate politică. Oamenii nu au simțit nevoia unei limbi comune, deoarece vorbeau dialecte diferite și trăiau în state diferite. Cu toate acestea, existau multe asemănări între limbile vorbite atunci. De exemplu, un locuitor din Republica Venețiană se putea înțelege cât de cât cu unul din Regatul Siciliei.
Secolul al XIV-lea este considerat a fi data aproximativă în care a început să se formeze limba italiană. Apariția și stabilirea acestei limbi în Peninsula Italică a fost facilitată de dezvoltarea culturală și anume apariția unor opere literare scrise de Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca și Dante Alighieri.
Cercetătorii consideră că sfârșitul secolului al XIX-lea este perioada finală a formării limbii italiene. În acel moment, Italia s-a transformat dintr-un stat fragmentat într-un stat unic. În consecință, a apărut necesitatea unei limbi comune, pe care oamenii să o folosească nu numai în comunicarea obișnuită, ci în toate ramurile societății.