Tiganii si aurul fac pereche de cateva sute de ani. Se stie ca in afara de muzica tiganii se mai pricep si la prelucrarea metalelor, cu totii cunoastem tigani care invart afaceri cu metale, de la fier vechi pana la confectionarea de cazane si cazanele de tot felul. Nu intamplator aceasta este si categoria de tigani din care se ridica personajele pe care le vedem la TV defiland cu dinti, posete, inele si alte accesorii din pretiosul metal.
O parte din stramosii lor, din pricina meseriei pe care o practicau, se numeau in Evul Mediu, zlatari, adica aurari. Acestia erau tiganii care se ocupau cu prelucrarea aurului. In acele vremuri, in Tarile Romane, prelucrarea aurului era monopolul tiganilor, adesea robi ai unor boieri sau institutii.
Aurul era cules din albiile raurilor (mineritul era aproape inexistent in Tarile Romane in acea vreme), prelucrat la comanda si vandut catre clienti. Astfel multi tigani zlatari au ajuns sa detina mari cantitati de aur ca bunuri personale.
Dimitrie Cantemir relateaza in lucrarea sa, Descrierea Moldovei, cum tiganii zlatari plateau anual domniei cate 5 kg de aur, taxa pentru dreptul de a aduna aurul din albiile raurilor.
Daca isi permiteau sa plateasca aceasta cantitate in fiecare an, se intelege de la sine ca detineau suficient aur.
Spre deosebire de populatia majoritara, sedentara, pentru care casa si pamantul erau principala bogatie, pentru tiganii nomazi caii si aurul erau principalele investitii.
Cum romanii sunt legati de casa, de dorinta de a lasa urmasilor un acoperis deasupra capului, de sintagma casa parinteasca, la tigani aceasta notiune era inexistenta si toata averea lor si mostenirea pe care doreau sa o lase urmasilor era reprezentata de aur, o forma de tezaurizare care se potrivea traiului nomad. Spre deosebire de o casa, aurul il poti lua cu tine oriunde.
Asa se explica gustul pentru aur al tiganilor bogati. Aur care se transmitea din generatie in generatie, salbe si monede care trec de la mama la fiica, de la soacra la nora sau de la nasi la fini. Asta pana la venirea comunismului.
Pe 14 august 1947, regimul comunist pune monopol de stat pe detinerea de metale spretioase. „Se va ceda aurul sub orice forma”, suna textul legii din `47.
In deceniile urmatoare noi legi au intarit abuzurile referitoare la detinerea de aur si argint de catre populatie.
In intervalul de timp 1947-1989 in jur de 150 000 de cetateni romani au fost deposedati de bijuterii, medalii, monede sau alte obiecte din aur, de multe ori denunturile veneau chiar din partea prietenilor sau a rudelor invidioase. Tiganii au fost loviti in plin de aceste masuri.
In 1990 s-au facut primele restituiri. Banca Nationala a Romaniei a fost luata cu asalt de zeci de mii de familii de tigani care si-au cerut aurul inapoi.
Restituirea a fost insa problematica in multe cazuri, au fost cantitati de aur revendicate de mai multe persoane, arhivele erau de multe ori incomplete, datele fostilor detinatori se limitau uneori doar la nume si prenume, fara alte date, aparand mai multe persoane cu acelasi nume ce revendicau aceeasi cantitate. Cu alte cuvinte, o bulibasala generala :).
Din 1990 pana acum, BNR a restituit populatiei aproape 3 tone de aur. Cea mai mare cantitate restituita unei singure persoane a fost de 12 kilograme de aur.
In linii mari aceasta este povestea aurului tiganilor insa ea este departe de a se incheia. Dupa `90 urmasii zlatarilor, ai fierarilor, cazangiilor si ai altor mesteri tigani s-au lansat in afacerile cu metale, mai mult sau mai putin oneste.
[sursa]
.