Atunci când petrolul este extras, acesta se ridică adesea la suprafață însoțit de apă și gaz (numit gaz asociat).
După ce a fost separat de petrol, gazul este ars la fața locului, operațiune care se face vizibilă printr-o flacără care iese din instalația petrolieră.
Tehnica “Flaring of gas” este practicată în principal din cauza lipsei de infrastructură pentru transport (conducta de gaz sau unitatea de lichefiere) care ar permite comercializarea acestuia.
Aceste infrastructuri sunt diferite de cele utilizate pentru petrol și rentabilitatea lor nu este asigurată dacă volumele de gaz asociate sunt mici sau dacă zonele de exploatare sunt foarte îndepărtate.
Uneori, gazul este degajat în atmosferă fără a fi ars. Această tehnică este cea mai proastă, deoarece introduce direct în atmosferă metan, gaze cu efect de seră care au un potențial de încălzire de 30 de ori mai mare decât CO2-ul produs prin ardere.
În total, mai mult de 140 de miliarde de metri cubi de gaz sunt arse în fiecare an în lume, cantitate mai mare decât consumul de gaz anual din Franța și Germania la un loc.
În 2015, Banca Mondială împreună cu mai multe guverne și grupuri petroliere, au lansat o inițiativă având ca scop stoparea operațiunilor regulate de ardere a gazelor pe câmpurile petroliere până în anul 2030.