Atunci când călătoriți prin țară, este posibil să observați fire de înaltă tensiune echipate cu bile colorate, de obicei roșii sau portocalii. Aceste obiecte nu sunt elemente decorative, ci un rol esențial în activitățile umane.
Care este rolul bilelor colorate de pe firele electrice?
Bilele frumos colorate au un scop clar: să atragă atenția și să avertizeze piloții de avioane, elicoptere și alte mijloace de transport aerian cu privire la prezența cablurilor de înaltă tensiune. Intrarea accidentală a acestor vehicule în zona firelor poate duce la accidente grave, afectând părțile aerodinamice esențiale și generând risc de prăbușire și deces al oamenilor care se află la bordul aparatul de zbor.
De-a lungul istoriei, au existat mai multe cazuri de avioane care au fost nevoite să aterizeze forțat sau chiar s-au prăbușit din cauză că liniile electrice nu erau semnalizate corespunzător.
Pe lângă prezența bilelor colorate pe firele electrice, nu putem să nu observăm luminile roșii care strălucesc deasupra turnurilor de telefonie mobilă, a macaralelor și a clădirilor înalte. Acestea constituie un alt sistem de semnalizare, denumit „lumină de avertizare.”
Utilitatea acestor elemente de semnalizare este deosebit de importantă în zonele apropiate de aeroporturi sau heliporturi, unde traficul aerian este intens. Evitarea unor situații periculoase este esențială în aviație, iar o semnalizare bună contribuie la prevenirea dezastrelor aeriene și la protejarea vieților omenești.
Pe lângă rolul de a ajuta piloții aparatelor de zbor, bilele colorate sunt făcute din materiale care atrag descărcările electrice. Aceasta ajută la devierea fulgerelor, reducând riscul de avarii cauzate de acest fenomen natural.
Din ce sunt fabricate bilele de pe firele de înaltă tensiune
Sferele de semnalizare sunt fabricate din rășină poliesterică și întărite cu fibră de sticlă pentru a rezista condițiilor meteorologice extreme, precum grindina, ploaia sau soarele intens. Acestea au un diametru de aproximativ 60 cm și o greutate de până la 5 kilograme.
În concluzie, bilele colorate de pe firele de înaltă tensiune nu sunt elemente decorative așa cum cred unii, ci reprezintă un sistem eficient de avertizare și protecție. Ele contribuie la prevenirea accidentelor aviatice și la asigurarea funcționării sigure a rețelei de energie electrică, protejând atât viețile oamenilor, cât și infrastructura.