Barba este un atribut masculin important: emană maturitate și putere. În primii ani ai creștinismului bărbații purtau barbă și se crede că și Iisus purta. Preoții evrei considerau că barba era o parte integrantă a imaginii publice.
Această tradiție a fost preluată în Ortodoxia răsăriteană, dar și în islam, unde barba este un semn distinctiv al clericilor.
Purtarea bărbii este o tradiție în Biserica Ortodoxă. Este întipărită în mintea credincioșilor și a devenit un fel de „cod” pentru recunoașterea preoților ortodocși.
Desigur, nu barba este cea care îl face distinctiv pe preot, dar, împreună cu haina specifică, a devenit ținuta prin oamenii recunosc cu ușurință un astfel de cleric.
De ce preoții catolici nu poartă?
Moda din Roma antică pentru bărbați era să fii tot timpul bărbierit. Barba lungă era considerată un simbol al populațiilor primitive și necivilizate.
Odată cu apariția creștinismului, a existat o perioadă în care bărbile lungi evreiești și obiceiurile de igienă romane au intrat în contradicție. Dar, la Consiliul de la Aachen din 816, s-a decis ca preoții occidentali să se bărbierească la fiecare două săptămâni.
Până la începutul secolului al XI-lea, tradiția de a purta barbă a fost abandonată în aproape întreaga lume catolică, dar abia în secolul al XVI-lea a fost un emis un canon prin care preoții erau obligați să se bărbierească.
După Conciliul Vatican II din anii 1960 acest canon a fost abrogat. Astăzi, barba este doar o chestiune de tradiție atât pentru catolici cât și pentru ortodocși. Nimeni nu poate opri un preot catolic să-și lase barbă lungă dacă asta dorește.