1. Există patru specii de mamifere marsupiale cu denumirea de cangur, deși în marea familie Macropodidae sunt 47 de specii de „canguri”. Așadar avem cangurul roșu (Macropus rufus), cangurul antipolin (Macropus antilopinus), cangurul gri estic (Macropus giganteus) și cangurul gri vestic (Macropus fuliginosus).
2. Cangurii sunt specifici Australiei, deși membrii ai familiei se găsesc și în Noua Guinee, Tasmania și alte insule din împrejurimi. Cangurii ating o viteză medie de 56 km/h la alergat, iar viteza de croazieră este de 32 km/h.
3. Cel mai mare cangur este cel roșu (Macropus rufus) care atinge o înălțime de 2 m și o greutate de 90 kg. Poate atinge o viteză de 65 km/h, poate avea o săritură de 3 m înălțime și 7,6 m lungime.
4. Pe pământ, cangurii își mișcă picioarele din spate simultan. În apă își mișcă independent picioarele pentru a înota.
5. Cangurilor le place apa și înotul. Dacă sunt atacați pe lângă un ochi de apă, aceștia își atrag adversarul în apă pentru a-l îneca.
6. Cangurul este singurul mamifer mare care se deplasează folosind țopăitul. Această metodă de deplasare este adecvată pentru distanțele mari și terenul australian.
7. Femelele cangur pot determina sexul puiului. Pot, de asemenea, să își întârzie nașterea puiului dacă nu sunt condiții propice supraviețuirii acestuia.
8. Ca oricare alt marsupial, cangurii se nasc extrem de devreme; echivalentul a 7 săptămâni de sarcină la oameni. Se deplasează singuri de la canalul de naștere până în marsupiu, prin blana deasă a mamei. La naștere, puiul are cel mult 2 cm lungime și câteva grame greutate, fiind un pui incomplet dezvoltat.
9. Puii de cangur (joeys) stau în marsupiul mamei până la vârsta de 4 luni când încep să iasă timid la explorat. La 8-9 luni sunt deja independenți și pot părăsi definitiv punga mamei.
10. Cangurii au un miros și auz foarte bine dezvoltat. Își pot mișca individual urechile fără a-și mișca capul, la fel ca pisicile.
11. În Australia, populația cangurilor (35 milioane) o depăsește pe cea a oamenilor (25 milioane). De aceea cangurii se găsesc imortalizați pe timbre, valuta, stemă și avioane.
12. Stema Australiei are un cangur și un emu deoarece aceste două animale nu pot merge cu spatele.
13. Prădătorii naturali ai cangurilor sunt oamenii, câinii dingo, vulpile și vulturii; puii de cangur căzând prada ultimilor doi prădători.
14. În sălbăticie, media de viață a cangurilor este de 6 ani, deși s-au întâlnit și cazuri de canguri în vârstă de 20 de ani.
15. Cangurii sunt erbivori și petrec majoritatea timpului mâncând iarbă, mușchi verde, plante, flori, frunze, și uneori insecte. Necesarul fizic de apa băută este mai mic pentru că se hidratează din hrana ingerată.
16. Vacile și cangurii se aseamănă în ceea ce privește stomacul și stilul de a mânca. Și unii și alții regurgitează hrana pentru o ultimă mestecare înainte de digestia totală.
17. O altă diferență dintre vaci și canguri este că ultimii emană extrem de puțin metan din digestie. Există studii experimentale în care se încearcă transferul bacteriilor responsabile pentru un conținut redus de metan emanat în sistemul digestiv al vacilor.
18. Carnea de cangur este consumată frecvent în Australia în locul celei de oaie sau vită, deoarece are un procent redus de grăsime. De asemenea, și pielea de cangur este la mare căutare printre specialiști.
19. Cangurii sunt atât de des loviți de mașini încât localnicii zonelor cu multe animale și-au modificat mașinile pentru a-i proteja la impact.
20. Masculii cangur își flexează bicepșii pentru a impresiona femelele.
21. În Australia, sunt mai mulți oameni omorâți de canguri decât de rechini.
22. În satul Emance, din nordul Franței, există o mică comunitate de wallabies (canguri mai mici de statură) sălbatici încă din anii `70, când câțiva indivizi au scăpat de la grădina zoologică în timpul unei furtuni.
23. Cangurii sunt animale sociale și trăiesc în turme de cel puțin 3-4 indivizi, până la turme de 100 de indivizi.
24. Cangurii nu transpiră; ei își ling pernuțele labelor și le freacă de piept pentru a se răci.
25. După un studiu de observare a cangurilor roșii și a celor gri estici, s-a ajuns la concluzia că aceștia favorizează utilizarea lăbuței stângi în diverse acțiuni.