Denumite popular alunite, ele sunt tumori benigne (necanceroase) melanocitice, ce se se pot prezenta sub forma de pete sau excrescente in diferite tonuri de maro, de la foarte deschis la foarte inchis, aproape negru, rozaliu si chiar roscat. Cu cat avem mai multe, mai mari si mai atipice, cu atat ar trebui sa fim mai atenti, pentru ca, spun expertii, in stadiile incipiente cancerul malign este perfect vindecabil.
Cand trebuie sa va prezentati la medic cu alunitele?
De fiecare data cand sunt indeplinite unele din situatiile de mai jos:
– alunita prezinta caractere cancerigene (prezentate mai jos);
– alunita si-a modificat rapid forma, dimensiunile, culoarea sau a sangerat;
– daca ati ranit alunita;
– daca supureaza sau va jeneaza;
– alunita este situata intr-o zona cu risc traumatic (in cap, in zona sutienului, in zona curele etc).
Cele 5 caracteristici ale alunitelor cu potential cancerigen
O alunita cu risc de a se transforma in cancer prezinta unele anomalii de forma, culoare, structura, evolutie.
Pentru a fi mai usor de retinut, va propunem sa memorati caracteristicile unei alunite cancerigene dupa sistemul „ABCDE”. Atunci cand o alunita prezinta chiar si unul din semnele de mai jos, trebuie sa va prezentati la medicul dermatolog.
A – asimetria alunitei (Asymetria)
Daca o parte a alunitei este asimetrica fata de cealalta, fie prin inaltime/dimensiune, fie prin culoare, prin orice caracter, atunci alunita este posibil a avea risc de transformare maligna.
B – Margini neregulate (Borders)
De asemenea, o alunita care prezinta margini neregulate, crenelate, fara un contur net, clar, bine definit – poate prezenta risc cancerigen.
C – Mai multe culori pentru aceeasi alunita (colors)
O alunita “inofensiva” prezinta o culoare uniforma pe toata suprafata sa. Prezenta unor nuante diferite pentru aceeasi alunita atesta riscul cancerigen al acesteia.
D – diametrul alunitei (Diameter)
O alunita cu un diametru mai mare de 6 mm poate avea risc cancerigen. Daca niciunul din celelalte semne nu sunt prezente, alunita poate fi tinuta sub observatie sau, la indicatia medicului, scoasa.
E – evolutia alunitei (Enlargement)
Orice evolutie a unei alunite trebuie consultata de un dermatolog. Daca observati oricare din semnele de mai jos, adresati-va medicului:
– cresterea in dimensiuni a alunitei;
– modificarea culorii alunitei;
– sangerarea alunitei;
– modificarea conturului acesteia;
– alunita devine sensibila la atingere, devine dureroasa, jeneaza sau prezinta prurit (mancarimi).
MIT: Scoaterea alunitelor este o manevra cancerigena
Este un mit ca scoaterea unei alunite provoaca melanom. De cele mai multe ori s-a intamplat ca medicii sa incerce sa elimine o alunita care era deja transformata in cancer pentru ca pacientul s-a prezentat tarziu la medic.
Cereti sfatul dermatologului, scoaterea alunitelor nu este o manevra cu risc cancerigen.
Din pricina subtierii stratului de ozon, ultravioletele au devenit in ultimii zeci de ani deosebit de periculoase, astfel ca este foarte important sa utilizam intotdeauna creme cu protectie solara, inclusiv in zilele noroase, dar mai cu seama atunci cand mergem la plaja sau la munte.
Majortatea alunitelor sunt “inofensive” in sensul ca nu prezinta risc cancerigen, numai o parte din acestea prezentand risc pentru melanom (cancer de piele).