AcasăCuriozitatiCum erau pedepsite în Evul Mediu persoanele care bârfeau?

Cum erau pedepsite în Evul Mediu persoanele care bârfeau?

Ca și celor de astăzi, oamenilor din Evul Mediu le plăcea să bârfească, însă, în acele vremuri, riscau mult mai multe decât astăzi, pedeapsa pentru bârfă putând fi drastică.

În Evul Mediu era utilizat un obiect, numit căpăstrul lui Scold, care se aplica forțat pe fața oamenilor declarați bârfitori (de regulă femei).

Сăpăstrul lui Scold era o pedeapsă usturătoare pentru orice femeie, ea existând până la sfărșitul secolului al XVI-lea.

Dispozitivul era construit din câteva fâșii de metal, din care se făcea ceva asemănător cu o cască. O parte de metal se întroducea în gura femeii și îi apăsa limba, ceea ce nu îi permitea să vorbească.

Uneori, în loc de bucata de metal, putea fi pus și un ac care îi înțepa limba dacă încerca să vorbească.

Soțul femeii era obligat să aplice pedeapsa cu căpăstrul imediat ce se constata faptul că soția lui a bârfit.

În Evul Mediu se aplicau deseori pedepsele fizice, care provocau durere, deoarece, se considera că durerea e unica cale de a obține iertarea pentru păcate.

Doar către sfârșitul secolului al XVI-ea situația s-a îmbunătățit, bârfele însă nu au dispărut, dar cele mai crude și inumane pedepse au fost anulate.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce nu cădem din pat în timp ce dormim?

De la cei mai liniștiți visători până la cei mai agitați, toți oamenii au un lucru în comun: nu cad din pat în timpul...

De ce nu consumăm carne de animale carnivore?

Majoritatea animalelor consumate de oameni – vaci, găini și porci – sunt fie erbivore, fie omnivore. Nu veți vedea pe cineva făcând grătare cu...
error: