Economia Chinei este cea mai mare economie la nivel mondial. Totodată, aceasta este economia majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de 10% pe parcursul ultimilor 30 de ani.
Dezvoltarea economică în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez în baza planurilor cincinale. În urma tempourilor de creștere ecomonică rapidă, guvernul a hotărât să mențină creșterea în jurul a 8-9 % pe an. Cu ajutorul investițiilor externe, din care aproximativ 80% sunt investițiile chinezilor cu trai permanent peste hotare.
În primele etape creștererea economică s-a datorat agriculturii, care a fost scutită de multe limitări impuse în epoca Mao. Partidul încuraja producția, manufactura la scară largă. Astfel în țară au apărut numeroase manufacturi, care creau un deficit de resurse datorită utilizării iraționale. Intreprinderile de stat rămâneau adesea falimentare. Ca să facă față schimbărilor de structură, guvernul reformează sistemul educațional, trimite studenții peste hotare, în special Japonia și SUA, favorizează importul de tehnologii. Are loc dezvoltarea tehnologiilor informaționale, telecomunicațiilor, biotehnologiilor, sectorului medical. În districtul Haidian, la nord de Beijing a fost creată Silicon Valley chineză. Dezvoltarea economică are și efecte secundare, în zonele rurale, nivelul șomajului depășește de 2 ori indicii oficiali de 4,6 %. Neoficial, China favorizează emigrația.
Industria energetică
Baza energetică a Chinei o constitue cărbunii, cărora le revin 3/4 din balnța energetică a țării. Cele mai importante bazine sînt: Datong, Fushin, Fushun, Baotou, Kailuan. Centralele termoelectrice produc 4/5 din energia electrică totală și sunt amplasate în apropierea bazinelor carbonifere sau a marilor aglomerații urbane. Cea mai mare centrală hidroelectrică din China este Barajul celor Trei Defileuri de pe rîul Yangtze.
În anul 2009, China a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depășind Statele Unite, cu un consum total de 2,170 milioane tone echivalent petrol (tep). Prin comparație, România consumă anual aproximativ 40 tep. China este al doilea stat consumator de petrol din lume după SUA.
De asemenea, în anul 2007, China a preluat de la SUA postura de cel mai mare poluator cu dioxid de carbon.
Industria constructoare de masini
Vânzările de autoturisme din China, cea mai mai mare piață auto din lume, au crescut cu 33,2% în anul 2010, la nivelul record de 13,8 milioane de unități. În anul 2011, creșterea vânzărilor a fost de 5,1%, ajungând la 14,5 milioane de autoturisme.
Producția și vânzările de mașini au atins recordul de 13,5 milioane unități în 2009, înregistrând un avans de 43% față de nivelul din 2008, când au fost vandute 9,38 milioane mașini.
Piața auto chineză a devenit lider la nivel mondial de la începutul anului 2009, depășind-o pe cea a SUA (care a scăzut la 10,4 milioane de unități), după ce vânzarile din China au crescut puternic datorită măsurilor fiscale de încurajare a consumului din acest sector.
Infrastructură
Rețeaua de autostrăzi a Chinei a evoluat de la 100 de kilometri în 1988 și 574 de kilometri în 1992 la 16.300 de kilometri în 2000, ajungând, în ianuarie 2010, la 65.000 de kilometri. Din aceștia, 4.719 kilometri de autostradă au fost dați în folosință în anul 2009. La sfârșitul anului 2010, rețeaua de autostrăzi a ajuns la de 76.000 de kilometri. Statul chinez și-a propus să dețină 100.000 de kilometri de autostradă, până în 2020, o rețea comparabilă cu aceea existentă, în prezent, în Statele Unite ale Americii.
Tot în perioada 1988 – 2010, chinezii au 30.000 de kilometri de cale ferată și nu mai puțin de 220.000 de kilometri de șosele.
Forța de muncă
În ultimii cinci ani, salariul mediu a crescut în China cu cel puțin 15% anual. Salariul mediu din zonele de coastă ale Chinei a crescut de la 240 de euro în 2005 la 400 de euro în 2011.
sursa foto: reuters.com