De-a lungul istoriei, mai multe erupții vulcanice au devastat Pământul creând pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Erupția Vezuviului din 79 d.Hr. este de departe una dintre cele mai faimoase și mai înspăimântătoare. Orașele romane Pompei, Estabia, Herculaneum și Oplontis au fost afectate, iar aproximativ 16.000 de oameni și-au pierdut viața.
Erupția Vezuviului, care a avut loc în zori, a luat mulți oameni prin surprindere. Și, încercând să scape, multe dintre victime au ajuns să fie înghițite de lavă. Scheletul pe care îl vedeți în aceste imagini este de la una dintre aceste victime.
Potrivit arheologilor, rămășițele aparțin unui bărbat care a încercat să scape de cataclism, dar a fost lovit de un imens bloc de piatră de peste 300 kg. Specialiștii subliniază că piatra, cel mai probabil, a zdrobit capul și pieptul victimei.
Chiar dacă bărbatul nu ar fi murit tragic, lovit de un imens bloc de piatră, soarta lui nu ar fi fost cu mult diferită față de a altor oameni. Asta deoarece orașul Pompei, unde a trăit acest bărbat de aproximativ 30 de ani, a fost complet acoperit de un flux piroclastic devastator. Pentru cei care nu știu, acesta este un amestec de gaze și materiale vulcanice care are o temperatură de peste 1000 ° C.

Însă ghinionul acestui bărbat nu se oprește aici. Conform studiului din 2018, el avea o infecție la gamba piciorului, care probabil i-a îngreunat posibilitatea de a fugi. Potrivit istoricilor, erupția catastrofală a Vezuviului a durat două zile și a fost precedată de un cutremur major petrecut cu aproximativ 17 ani în urmă. Unele orașe romane abia își reveniseră după daunele provocate de cutremur când au fost lovite de erupția vulcanului.
În ciuda numărului mare de decese, o parte din populația locală a reușit să supraviețuiască, refugiindu-se în orașele din apropiere cum ar fi Napoli, Ostia și Pozzuoli.