Despre viitorul rezervat României, lucrurile scrise într-un raport nazist sunt halucinante: „o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă”.

De ce? Pentru că, mai scrie în raport, „există destul capital în Reich, care caută oportunităţi şi care, printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat, să fie orientat către România”. (Miron Manega)

Raport german din 4 noiembrie 1940

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice.

Încă din secolul al X lea, cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic.

De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare.

Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei.

Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a realizat datorită aparției sistemului industrial european, care a transformat stepele în terenuri agricole.

Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei.

De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată, ci să fie folosită pe deplin, acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale.

Pentru aceasta, este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană.

Apoi, trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat.

Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului.

Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se pot alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii.

Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi, cum este de dorit, să îl dezvolte.

Ţara de dincoace de Carpaţi poate, prin munca saşilor transilvăneni, să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti.

Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi, treptat, numărul acestor mari moşii să fie crescut.

De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale.

Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

4 noiembrie 1940
sursa: george-damian.ro
.