Autocrația se referă la o formă de guvernare centrată pe un singur individ, care își exercită puterea fără restricții. Termenul a fost folosit inițial în Grecia antică pentru a reprezenta generalii care, din motive strategice, erau autorizați să ia decizii singuri, fără a fi nevoie să se consulte cu alții.
Ce este autocrația. Cum arată o societate cu un regim autocrat
Cuvântul derivă din grecescul autos, adică „el însuși” și kratos care înseamnă „putere”. Astfel, autocrația concentrează toată puterea politică în mâinile unui singur individ, care nu primește influențe din altă parte în luarea deciziilor. Figura acestui individ se identifică direct cu puterea.
În prezent, sistemul autocrat este folosit ca un concept opus celui democratic (care provine din grecescul demos, care înseamnă „oameni” și kratos însemnând „putere”). În democrație, sursa puterii este voința cetățenilor exprimată prin vot direct, secret și liber.
În general, formele de guvernare autocratice sunt reprezentate de monarhii absolute și dictaturi. Atât monarhul absolutist, cât și dictatorul au principalul cuvânt de spus în destinul țării. Prin urmare, diferența dintre cele două modele constă în justificarea exercitării puterii de către autocrat.
În monarhia absolutistă, puterea regelui este justificată prin divinitate. Voia regelui este voia lui Dumnezeu, iar din acest motiv, majoritatea monarhilor au avut o legătură strânsă cu liderii religioși de-a lungul istoriei.
„Statul sunt eu!”, celebra frază atribuită Regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (1638-1715) ilustrează perfect conceputul de monarhie absolutistă.
În dictaturile moderne, regimurile autocratice au apărut ca răspuns la diferite conflicte și neajunsuri sociale. Suspendarea unor drepturi civile și concentrarea puterii în mâna unui singur om sunt văzute ca unica măsură posibilă pentru salvarea națiunii în fața unei amenințări (reale sau false).
Pe lângă suspendarea unor drepturi civile, o altă trăsătură distinctivă a autocrației este corupția. Întrucât aliații autocratului se bucură de imunitate aproape absolută, se pot îmbogăți ilegal sau pot comite alte infracțiuni fără să fie judecați.
În regimurile totalitare din secolul XX, liderii autocrați primeau titluri care le întărea puterea. În Germania nazistă, Hitler era numit Führer, iar în Italia fascistă Mussolini era alintat cu titlul de Il duce.
Regimul politic al lui Vladimir Putin este considerat de majoritatea analiștilor politici ca fiind unul autocrat. Președintele rus ar conduce singur destinul țării, iar celelalte instituții nu ar avea niciun control asupra lui.