Sunt multe cazuri documentate în care oamenii au rezistat un interval de timp cuprins între 10 și 20 de zile, existând și cazuri de până la 60 de zile.
Suedezul Peter Skyllberg ar fi rezistat cel mai mult, 60 de zile, închis într-o mașină sub zăpadă, iar temperaturile pe care le-a îndurat au fost de pâna la -300C. Acesta fost salvat în ianuarie 2012. Totuși, salvatorii sunt sceptici în privința blocării în mașină și bănuiesc că bărbatul ar fi putut ieși cu ușurință din aceasta.
Înainte de suedez, recordul ar fi fost ținut de iluzionistul David Blaine care a stat fără hrană și apă 44 de zile (2003). Dar știm că meseria lui Blaine constă în iluzii, deci nu se poate pune accent pe veridicitatea experimentului.
În 1992, australianul James Scott a fost dat dispărut timp de 43 de zile în timpul unei escaladări pe Himalaya. Scott a povestit că a supraviețuit cu zăpadă topită, două batoane de ciocolată și o omidă.
Poate că cel mai cunoscut caz rămâne cel al lui Mahatma Gandhi care a supraviețuit 21 de zile, în cadrul unui manifest civic din 1940, luând doar câteva înghițituri de apă. La acea dată având vârsta de 74 de ani.
Durata de supraviețuire fără hrană este mult influențată de factori precum greutatea corporală, variații genetice, alte asptecte ale sănătății, dar, cel mai important, de prezența sau absența deshidratății – a explicat doctorul Alan D. Lieberson pentru publicația Scientific American.
Sunt greu de obținut date de încredere când vine vorba de înfometare totală la indivizi sănătoși care primesc hidratare adecvată. Sunt studii bine documentate care au raportat supraviețuitori ai grevelor foamei pe durate de 28, 36, 38 și 40 de zile.
Rapoarte din 1981 despre greva foamei făcuta de prizonieri politici împotriva prezenței britanice în Irlanda de Nord au indicat 10 indivizi care au murit după perioade cuprinse între 46 și 73 de zile.
Organismul, în lipsa hranei, este obligat să își găsească alte surse pentru a menține nivelul de energie – glucoză – din sânge. Se începe cu descompunerea glicogenului – compus al glucozei, a grăsimilor și, în cele din urmă, a proteinelor.
După consumarea depozitelor de grăsimi, organismul va trece la transformarea proteinelor în energie și consumarea proteinelor depozitate în mușchi – aceasta este explicația pentru masa musculară redusă a celor supuși înfometării. Starea organismul se va înrăutății după consumarea și acestor ultime resurse.
Înfometarea prelungită cauzează cedarea progresiva a organelor și vor apărea simptome ca: halucinații, convulsii, spasme musculare, aritmii, iar într-un final survine moartea.