AcasăCuriozitati10 curiozități despre prima mașină din lume

10 curiozități despre prima mașină din lume

Cine a inventat prima mașină? Mulți oameni au tendința de a răspunde Henry Ford, deoarece el a creat prima mașină pe care și-o puteau permite oamenii de rând. Însă adevăratul inventator este altul.

 La 29 ianuarie 1886, când inginerul Karl Benz a depus brevetul pentru un vehicul cu trei roți cu motor pe benzină la Oficiul Imperial de Brevete din Berlin, a creat o senzație nemaivăzută.

Specificația brevetului pentru acel automobil – Benz Patent Motorwagen – este considerat certificatul de naștere al revoluției auto.

Celebra călătorie a soției lui Karl Benz

Bertha Benz, soția lui Karl, a cărei zestre a asigurat finanțarea proiectului, era conștientă de necesitatea publicității.

Ea a luat automobilul Benz Patent Motorwagen nr. 3, fără știrea soțului și fără a anunța autoritățile, și l-a condus în prima călătorie rutieră pe distanțe lungi pentru a demonstra fiabilitatea acestuia.

Această călătorie de 105 km a avut loc la începutul lunii august 1888, când și-a dus fiii Eugen și Richard într-o plimbare din Mannheim prin Heidelberg și Wiesloch, până în orașul Pforzheim pentru a-și vizita mama.

Karl Benz și soția sa, Bertha

Traseului Memorial Bertha Benz

În Germania, o paradă de automobile de epocă sărbătorește la fiecare doi ani această călătorie istorică a Berthei Benz.

10 curiozități despre mașina inventată de Karl Benz

1. Construcția mașinii este considerată prima producție auto din lume – 25 de versiuni ale automobilului au fost vândute între 1886 și 1893.

2. Prima mașină din lume avea doar trei roți, Benz nu era mulțumit de sistemele de direcție disponibile pentru patru roți în 1886.

3. Prima mașină din lume a avut un consum de 1 litru combustibil la 10 km. Cântărind aproximativ 100 de kilograme era foarte ușoară conform standardelor perioadei, iar toate detaliile esențiale se găsesc și astăzi în majoritatea motoarelor cu ardere internă.

4. Motorul era pornit prin rotirea manuală a unei volante mari.

5. Caracteristicile majore au fost cadrul din oțel tubular care seamănă cu o potcoavă și roțile mari cu spițe de sârmă, asemănătoare cu cele folosite la biciclete.

6. Costul inițial al vehiculului în 1885 a fost de 1.000 de dolari (27.000 de dolari în banii de azi).

7. Scaunul din piele cusut manual și podeaua din lemn lustruit au fost singurele articole de lux.

Imagine cu Benz Patent-Motorwagen. Foto: Wikimedia

8. Soția lui Benz, Bertha, a finanțat procesul de dezvoltare din zestrea ei. Conform legii moderne, ea ar fi primit drepturi de brevet, dar femeile căsătorite nu aveau voie să solicite brevete în acel moment.

9. Modul unic al Berthei de a face publicitate automobilului, făcând prima călătorie rutieră pe distanțe lungi fără știrea soțului ei pentru a demonstra fiabilitatea acestuia ca mijloc de transport, a rămas în istorie ca fiind primul șofer pe distanțe lungi.

10. Bertha a acționat ca mecanic în timpul călătoriei, curățând carburatorul cu clema pălăriei și folosind o jartieră pentru a izola un fir. De asemenea, ea i-a cerut unui cizmar să bată cuie pe blocurile de frână când s-au uzat, inventând astfel plăcuța de frână.

În concluzie, inventatorul automobilului este Karl Benz, nu Henry Ford.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce nu cădem din pat în timp ce dormim?

De la cei mai liniștiți visători până la cei mai agitați, toți oamenii au un lucru în comun: nu cad din pat în timpul...

De ce nu consumăm carne de animale carnivore?

Majoritatea animalelor consumate de oameni – vaci, găini și porci – sunt fie erbivore, fie omnivore. Nu veți vedea pe cineva făcând grătare cu...
error: