AcasăCuriozitatiPrima persoană paralizată vindecată cu celule stem

Prima persoană paralizată vindecată cu celule stem

Kris Bosen

Un tânăr din SUA care era paralizat de la gât în jos și-a recăpătat mobilitatea în jumătatea de sus a corpului după ce a urmat un tratament cu celule stem.

Kris Bosen în vârstă de 21 de ani care locuiești în Bakersfield, California, a fost victima unui accident auto foarte grav pe când era copil, în urma căruia a rămas paralizat de la gât în jos.

Recent a urmat un tratament experimental cu celule stem, chiar dacă se împăcase deja cu gândul că va fi paralizat pentru tot restul vieții.

Spre surprinderea tuturor, terapia a funcționat. De tratamentul tânărului care a reușit să-și recapete mobilitatea în jumătatea de sus a corpului s-a ocupat medicul Charles Liu.

Doctorul a fost și chirurg șef în cadrul intervenției chirurgicale, pe care inițial a considerat-o doar un experiment care s-a dovedit unul de succes. Medicul i-a administrat lui Kris o doză de zece milioane de celule AST OPC1 chiar în coloana cervicală.

Operația s-a desfășurat în cadrul Rancho Los Amigos National Rehabilitation Center din  California.

Intervenția a avut loc în luna aprilie a anului 2016, iar de atunci și până acum tânărul a progresat în mod semnificativ.

În momentul de față Kris reușește să facă exerciții destul de complexe, însă foarte important este că la două săptămâni după operație, el își mișca deja brațele și mâinile, recâștigându-și și simțurile.

Potrivit unui studiu realizat anul acesta la Universitatea Minnesota Medical School, stimularea măduvei spinării folosind celulele stem, poate vindeca paralizia.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Potrivit cercetătorilor, oamenii vor putea trăi 130 de ani în acest secol

În lumea modernă, întrebările despre longevitatea umană devin din ce în ce mai frecvente și mai captivante, mai ales că mulți se așteaptă ca,...

De ce pisicile își urmăresc stăpânii la baie?

Atunci când vine vorba de pisici, comportamentul lor intrigant poate fi subiectul multor discuții și interpretări. Un obicei des întâlnit, mai ales printre pisicile...
error: