AcasăCuriozitatiDe ce nimeni nu a atacat Elveția în cele două Războaie Mondiale?

De ce nimeni nu a atacat Elveția în cele două Războaie Mondiale?

Elveția este una dintre cele mai bogate ţări din lume. Din punct de vedere geografic este parte a Europei Centrale, fiind o ţară muntoasă, aşezată pe platourile Alpilor.

De ce a rămas neutră în cele două războaie?

Dacă s-ar fi aliat cu Germania, ar fi fost atacată de Franța. Dacă s-ar fi aliat cu Franța, ar fi fost atacat de Germania. O parte a populației Elveției este francofonă, iar o parte mult mai mare este vorbitoare de germană. Ambele părți ale populației și-ar fi susținut originile, așa că a fost mai convenabil să rămână neutră.

Elveția a fost un centru de spionaj folosit de ambele părți în timpul războaielor mondiale și țara a fost considerată un canal diplomatic pentru discuțiile dintre forțele combatante. Acest lucru a fost posibil numai datorită neutralității sale.

Relieful Elveției este predominant muntos

De asemenea, Elveția avea o armată formidabilă, iar în cazul în care era atacată, se putea retrage în munți, să exploateze tunelurile și văile de acces în țară și să facă o rezistență puternică împotriva armatei care încerca să ocupe țara.

Hitler însuși a abandonat planul de invazie pe care îl avea împotriva Elveției, care purta numele de Operațiunea Tannenbaum.

Se spune că în ultimele luni ale războiului, comorile și averea naziștilor a ajuns în băncile elvețiene. Se estimează că averea lăsată de naziști în Elveția valorează astăzi miliarde de euro.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Care este cea mai nouă țară de pe Glob?

În peisajul geopolitic al lumii moderne, apariția unei noi țări este un eveniment rar. Chiar dacă o entitate teritorială își proclamă independența, nu este...

Arheologii au descoperit casa în care a copilărit Iisus. „A fost săpată manual în piatră, probabil de către Iosif”

Arheologii au descoperit o locuință săpată în piatră sub temelia unei mănăstiri din Nazaret, care ar putea să fi fost casa copilăriei lui Iisus....
error: