Cu siguranta te intrebi de unde vine denumirea localitatii tale. Etimologia județelor și reședințelor de județ: sursele celor de mai jos sunt Wikipedia și portalurile primăriilor.
O să împart informațiile în mai multe postări, deci, dacă vreți să aflați mai multe, vă aștept să reveniți.

Județul ALBA – din latină „albus” însemnând”alb”.  În timpul stăpânirii romane au fost întemeiate, datorită zăcămintelor miniere din regiunea Apuseni, așezări ca de exemplu Apulum (astăzi Alba Iulia), Ampelum(Zlatna), Apulon (Piatra Craivii) și colonii Aurelia Apulensis, Nova Apulensis, Alburnus Maior (Roșia Montană) și Brucla (Aiud).

• Orașul Alba Iulia – După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei nordice, urmează o perioadă controversată de unii istorici. Aceasta este urmată de perioada voievodatelor, iar în această regiune se chema „voievodatul de la Bălgrad”. În cadrul statului maghiar întemeiat în 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Alba Iulia (Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe).

Județul Arad și orașul Arad, etimologie incertă – Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 – 1090 datează și prima menționare scrisă a toponimului Orod. Tot ceea ce a rămas din vechea reședință ecleziastă și comunitară, sunt ruinele catedralei din Vladimirescu, indicând poziția lui veterum Orod (vechiul Arad). Începând cu secolul al XV-lea, documentele menționează Aradul ca fiind civitas sauoppidum. Istoricii se contrazic referitor la relația dintre vechiul Orod, situat în Vladimirescu, și ulterior menționatul Arad, aflat strict în zona orașului modern. Unii le cred așezări complet diferite, pe când alții presupun că vechiul Orod s-a mutat în actualul amplasament al orașului, mai exact în zona actualului cartier Drăgășani.

Județul Argeș – râul Argeș, pe vremea dacilor numit Argessos, probabil însemnând „strălucitor”

• Orașul Pitești – Piteștiul este una dintre cele mai vechi așezări umane din România. Nicolae Iorga consideră ca numele Pitești provine de la antroponimul „Pitul”, „Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Piteștii (cf. Pitulescu, Titu, Titești), care, fiind la răscruce, a devenit mai târziu târg si la urmă oraș, trebuie să încalece spinările de dealuri …”^. Aurelian Sacerdoteanu arăta că „în nume trebuie admis ca sigur radicalul Pit. Radicalul Pit intrat în toponimie trebuie să fie foarte vechi, de vreme ce i s-a pierdut sensul. Adăugarea sufixului -ești arată de asemenea o perioadă străveche. Raritatea toponimului Pitești impune concluzia că nu provine prin fenomenul de roire a satelor”. Iorgu Iordan arăta următoarele: „Pitea = pită, pâine, cu sufixul –ea”.

Județul Bacău – etimologie incertă, pentru care există mai multe variante posibile: un conducător local numit Bako, fructul strugurelui, care crește în vecinătate (bacă) sau chiar zeul Bachus.

• Orașul Bacău – Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău este de origine maghiară (ca Adjudul și Sascutul). În acest sens, mareșalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, care era considerată ca fiind de sorginte maghiară, cu una românească, Gura Bistriței. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele deBacovia, sau Ad Bacum. În 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numita în civitate Bako.

Județul Bihor – etimologie incertă. Probabil din sârbește vihor (volbură), dar e posibilă și o etimologie traco-dacică, după numele cetății „Biharea” din bi (doi) + harati (a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.

• Orașul Oradea – (în latină Varadinum) Conform Cronicii Pictate de la Viena regele Ladislau I „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”.  Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau.

Județul Bistrița-Năsăud – etimologie incertă: râul și orașul Bistrița – denumire de origine slavonă (apă repede)

• Orașul Năsăud – cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor). Cunoscut ca reședință pentru Districtul Grăniceresc Năsăud sau Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17, înfiintat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz sau la Arcole (Areda Venetiei) împotriva lui Napoleon Bonaparte. Prin vitejia lor, aceștia și-au câștigat un temut renume în acea vreme, acela de “cătanele negre”. Nãsãudul este binecunoscut din romanul “Ion” a lui Liviu Rebreanu, unde numele localitãţii este Armadia.

Județul Botoșani – Orașul Botoșani: Originea numelui de Botoșani este destul de incertă, dar sunt posibile următoarele explicații: prima ar fi că orașul își trage numele de la un boier pe nume Botaș, care a trăit pe aceste meleaguri la începutul mileniului II. Numele familiei „Botaș” sau „Botășani” este pomenit în documente foarte vechi încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare, ca una din familiile alese ale Moldovei. A doua variantă, de la antroponimul „Botos”, a treia de la regionalismul „botoș” însemnând „căpușă”; alte variante ar fi cuvintele „botos” sau „botoșei”.

Județul Brașov (fost Țara Bârsei) – Prin metateza cuvântului bîrsă /bârsă. Acesta este considerat de către lingviști ca fiind autohnton (origine dacică).

• Orașul Brașov – Nu există o etimologie unanim recuoscută. Sugestiile includ: denumire slavă, în baza numelui propriu Brașa, denumire râului Brașov, Fluvium Brassou, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon,  mult mai mare și mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenușie”). Numele orașului este strâns legat de cetatea Brașovia, ridicată pe vârful Tâmpei, menționată pentru prima dată într-un document din 1434. Este unul dintre cele șapte castele care a dat numele german al Transilvaniei: Siebenbürgen. Construcția aflată între vârful și șaua Tâmpei se presupune că ar fi fost ridicată în timpul cavalerilor teutoni, între 1212 și 1218, iar dacă nu, atunci cu siguranță întărită. La 1241 abia au timp câteva familii de brașoveni să se adăpostească în ea din calea năvălirii tătarilor. În anul 1395, înaintea declanșării războiului cu turcii, Mircea cel Bătrân și-a adăpostit familia în cetate. După 24 de ani, la 1421, cetatea devine loc de refugiu pentru populația Brașovului, amenințată de sultanul Murad II. În același an, cetatea este dată ca zălog sultanului, turcii dominând de pe înălțime orașul. Fortificația devine astfel periculoasă pentru brașoveni și întreaga zonă. După ce reușesc s-o răscumpere cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, orășenii decid dărâmarea acesteia. Pietrele rezultate au fost folosite la întărirea cetății din vale, care tocmai se construia.

Județul Brăila – Orașul Brăila: Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galați pe Dunăre, de aici și celălalt nume existent de “Piscul Brăilei”, acordat orașului în trecut. Brăila este pomenită în legătură cu însăși intemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și sate până în marginea Dunării și până în Olt ”

Județul Buzău – Orașul Buzău: Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit (Μπ se pronunță Bîn grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.

Județul Caraș-Severin – râul Caraș – cuvântul serbo-croat Kraš (zonă calcaroasă)

• Orașul Reșița: este atestat inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionat in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale.

Județul Călărași – orașul Călărași – cuvântul călăraș, corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească sau călărașii ștafetari, care făceau serviciul de curierat pe traseul București – Constantinopol. Sunt organizați cel mai probabil în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, primul document păstrat care-i amintește datează de la 25 mai 1722. De la acești călărași ștafetari, care după terminarea serviciului s-au stabilit în așezarea ce avea să fie cunoscută sub denumirea de “satul călărașilor” sau Călărași.

Județul Cluj – Orașul Cluj Napoca – Numele de Cluj provine din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a numi Cetatea Clujului. Cuvântul latin clusa înseamnă închis (în italiană chiuso) și se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Echivalentul german,Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceaușescu și publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, “pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri.

Județul Constanța – Orașul Constanța – este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8-17 și a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.

Județul Covasna – cuvântul slavon Cvaz (acrișor, referitor la gustul apelor minerale din zonă)

• Orașul Sfântu Gheorghe – Oraşul a primit numele după hramul bisericii: Sfântu Gheorghe. Aşezarea este menţionată prima dată în anul 1332. Sfântu Gheorghe avea eparhie independentă şi preotul plătea 15 banali în dijma papală. Ca oraş (civitas) Sfântu Gheorghe este menţionat prima dată într-un document din anul 1461, iar într-un alt document din 1492 figurează deja ca oraş privilegiat.

Județul Dâmbovița – posibil după râul Dâmbovița, cuvântul dâmb + sufix -ița, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.

• Orașul Târgoviște – În cartierul Suseni din actualul Târgoviște s-au găsit urme ale unei așezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, s-a format o așezare rurală în sec. XII-XIV, din care s-a dezvoltat târgul medieval. Perioada medievală i-a adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei; ultimele cercetări arheologice au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân.Județul Dolj – de la slavicul dolu (vale) și râul “Jiu” („Jiul de vale”).
  • Orașul Craiova – Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul “kral” (rege, crai). Localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu). În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac a Pellilor. Toponimul Pelendava are rădăcina “peled” – care înseamnă umed (legat de așezarea în lunca Jiului) și sufixul “dava” – care înseamnă cetate, așezare, localitate.

  Județul Galați – orașul Galați: probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiția; O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbesculkalhat (fortăreață)

  Județul Giurgiu – orașul Giurgiu: Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la pascut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acesti oameni au rămas aici după eliberare si au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio, și de aceea se numeste Giurgiu.

  Județul Gorj – de la slavicul gora (munte) și râul „Jiu” („Jiul de munte”)

  • Orașul Târgu Jiu – și-a luat numele de la localitatea așezată la intersecția unor importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Orașul este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de “Jiul”, într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg

  Județul Harghita – posibil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice și turcice, vezi Ağrı)

  • Orașul Miercurea Ciuc – Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală.

  Județul Hunedoara – de la orașul Hunedoara, compus din antroponimul Honod + magh. vára („cetatea lui”), vezi de ex. Timiș-oara. Din toponimul Huniad își trag numele Huniazii (=„cei din Huniad”).

  • Orașul Deva – S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva, acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”

  Județul Ialomița – după râul Ialomița, denumire de origine slavonă ialov = „pustiu”

  • Orașul Slobozia – Numele actual al municipiului vine de la cuvântul românesc, de origine slavonă, „slobozie” care desemna o localitate nou înființată care era scutită de anumite dări. Orașul, așezat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, era foarte vulnerabil la atacurile turcilor și tătarilor; pentru a încuraja oamenii să se așeze aici, ei erau scutiți de aceste dări, de aici și numele.

  Județul Iași – Orașul Iași: Iașii, deasemenea menționați ca Jasones, Jassics, Jàszok, etc… sunt un fost popor sarmatic, parte din grupul Alanilor, care apare în secolul al XIV-lea în Moldova și Ungaria. O inscripție astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek (Croația) în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium . Numele maghiar al orașului Iași (Jászvásár) înseamnă cuvânt cu cuvânt “Piața (Târgul) Iașilor”; numele vechi românesc, Târgul Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație.

  Județul Maramureș – probabil compus din Mara (origine traco-dacică: stâncă, înrudit cu „mal”) și Mureș
  

  • Orașul Baia Mare – Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca și Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Ca și recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan. În 1469 regele Matia Corvin a acordat localității dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare, astfel fiind construită cetatea medievală a Băii Mari.

  Județul Mehedinți – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a județului avea reprezentate mai multe albine.

  • Orașul Drobeta Turnu Severin – Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105) de împăratul Traian, un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului construit de Apolodor din Damasc, care asigura trecerea Romanilor peste Dunăre, în Dacia. Turnu Severin – probabil de la împăratul roman Septimius Severus, care a construit un turn pentru a comemora o victorie. Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.

  Județul Mureș – după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris

  • Orașul Târgu Mureș – (mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului) Orașul este atestat din 1332, ca Novum Forum Siculorum (Târgul Nou al Secuilor) în lista de zeciuială (dijmă) papală. Apoi, în anul 1349, apare menționat în diplomele regelui Ludovic I al Ungariei, în forma maghiarăSekulvasarhel, care cu trecerea timpului a devenit Székelyvásárhely. Majoritatea etnografilor afirmă că prima parte (székely, adică secuiesc) a numelui orașului provine din așezarea sa geografică. Scaunele secuiești au fost unități de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania. Orașul Târgu Mureș a fost reședința scaunului Mureș din evul mediu și până la desființarea scaunelor secuiești și săsești din anul 1876, când a devenit reședința comitatului Mureș-Turda.Județul Neamț –  după orașul Piatra Neamț, neamț cu sensul de „german”, teutonii construind o fortificație în zonă
    • Orașul Piatra Neamț – Orasul Piatra Neamt este mentionat documentar pentru prima data in 1387 sub numele de Kamena (Piatra) intr-o lista a oraselor mentinuta de rusi. In anul 1431 apare sub denumirea de Targul de la Piatra lui Craciun, dar statutul de targ domnesc il primeste doar in anul 1453. Curtea domneasca de aici construita de Stefan Cel Mare este mentionata in mai multe randuri (1552, 1570, 1594).  Asezarea a purtat numele de Piatra pana in anul 1859 cand se adauga cuvantul Neamt, devenind astfel Piatra Neamt. Aceasta masura a fost necesara pentru a deosebi orasul de alte localitati care purtau numele de Piatra si care erau destul de numeroase la aceea vreme.

    Județul Olt –   după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.

    • Orașul Slatina – Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere. O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” – rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici.

    Județul Prahova –  după râul Prahova, denumire de origine slavonă: prah– însemnând cataractă de apă (înrudit cu cuvântul românesc prag) + sufix –ova

    • Orașul Ploiești – Legenda spune că demult, înainte de întemeierea Țării Românești, într-o poiană spre marginea de miazănoapte a nesfârșitului Codru al Vlăsiei, a poposit un cioban, Moș Ploaie, împreună cu cei 7 feciori ai săi cu turmele sale. Găsind aici iarbă bună pentru oi, dar și ceva pământ rodnic pentru agricultură, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el și pentru copii lui, întemeind o așezare căreia i-a dat numele său. Cât adevăr conține această legendă este greu de spus. Se mai povestește că Ploieștii aveau șapte case și un schit de maici și că locuitorii, înmulțindu-se, și-au cucerit locuri de case și ogoare, ca toporani în luptă cu pădurea. O altă variantă ar fi aceea că în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania”

    Județul Satu Mare – Orașul Satu Mare – Sătmar, de la numele Zothmar, căpetenia coloniștilor germani aduși de regina Gisella în sec. al XI-lea. Comitatul Sătmar se învecina la vest cu Comitatul Szabolcs, la nord cu comitatele Bereg și Ugocea (Ugocsa), la nord-est cu Comitatul Maramureș (Máramaros), la sud-est cu Comitatul Solnoc-Dăbâca (Szolnok-Doboka), la sud cu Comitatul Sălaj (Szilágy) și la sud-vest cu Comitatul Bihor (Bihar). El este situat la sud de râul Tisa (Tisza). Râul Someș (Szamos) curgea pe teritoriul comitatului. În 1920, prin Tratatul de la Trianon, cea mai mare parte a teritoriului său a revenit României.

    Județul Sălaj – din magh. Szilágy, compus din szil (ulm) + ágy (albie), adică Valea Ulmilor (Iorgu Iordan: Toponimia românească).

    • Orașul Zalău – De-a lungul timpului Zalăul este amintit sub diferite denumiri: Oppidum Zilah, Zila, Zilahu, Zalahu, Zylok, Zilaj, Ziloc, Ziloch, Zillermarkt, Zillenmarkt, Walthenberg. De remarcat că în hărțile românești și în documentele în limba română din perioada interbelică, dar și din primele două decenii posbelice, numele orașului era scris de regulă “Zălau”, forma “Zalău” a rămas definitivă după reforma administrativ-teritorială din 1968.  Dr. Pethő S., care se ocupă de originea acestui nume în gazeta “Szilagysàg” (a. 1900, nr. 15) susține că numele Zilah ar fi de origine dacă. În limba vetero-slavă, care după părerea lui ar fi fost și limba dacilor, sau cel puțin a influențat această limbă, cuvântul Zilaj înseamnă: brâu.

    Județul Sibiu – Orașul Sibiu – provine din numele râului Cibin, care derivă din slavul sviba (sînger, corn). Latin: Cibinium’. Alternativ, este considerat din limba dacă de la *Cebonie (Cedonie) așa cum apare în Tabula Peutingeriana^. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni.

    Județul Suceava – Orașul Suceava:  Există următoarele două teorii cu privire la originea numelui orașului Suceava:

    • Simion Dascălul în “Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă”: “Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat niște cojocari unguréști, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din maghiarul “szűcs” (pronunțat: “suci”), în traducere “cojocar”, “suci” + sufixul slavo-român “–eavă”, rezultând “cojocărie” (în maghiară “szűcsség”). Originea slavă, bulgară sau română a sufixului “–eavă” prezent în cuvintele gâlceavă, iznoavă, ispravă etc. este dezbătută și astăzi.
    • De la râul Suceava, al cărui nume vine din românescul “soc” (specie de arbuști), articulat “socea” + sufixul slav “–va” (prezent și în “Moldova”). Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului “soc” este “socul”, nu “socea”.

    Județul Teleorman – Teleorman ar putea să aibă sensul de pădure nebună (în limba turcă din Turcia: deli orman). Din vechea Pădure nebună de odinioară s-a păstrat, până pe data de 17 iunie 2010, când a fost scos din rădăcini, în urma unei furtuni, în nordul județului, în satul Plopi, cel mai bătrân stejar din țară. Este însă posibil ca teleorman să fi însemnat „pădurea cumană” ori „pădurea cumanilor”, avându-se în vedere că printre denumirile date populației cumane se numără și mai puțin cunoscutul tele. Se presupune că numele a rămas de la cumani din epoca în care teritoriul viitoarelor principate Moldova și Țara Românească avea, în documentele și cronicile medievale, denumirea „Cumania neagră”.

    • Orașul Alexandria – Ideea întemeierii orașului Alexandria își are originea în hotărârea unor grupuri de locuitori din Zimnicea și Mavrodin de a înființa un oraș liber de orice ingerință străină. Întemeiat în 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz, orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 – 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale “Sfântul Alexandru” din municipiu.

    Județul Timiș – după râul Timiș, denumit Tibisis de către romani

    • Orașul Timișoara – Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490.

    Județul Tulcea – Orașul Tulcea – denumire compusă din Tul (etimologie necunoscută) + turk cay (râu, apă curgătoare). Orașul este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 – 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I – II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Orașul a fost atestat documentar în anul 1506.

    Județul Vaslui – Orașul Vaslui – nume derivat din hidronimul Vaslui, compus din Vas sau Vasul(etimologie necunoscută) + turk uj (râu, apă curgătoare). Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală și îi dădură numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375. În 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință domnească și capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o Curte Domnească. Loc de popas și adăpost pe drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea legătura dintre cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar și una din așezările medievale de seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret.

    Județul Vâlcea – cuvânt latin, slavă vâlk (lup) sau românește vâlcea (vale îngustă). Vâlcea este atestat documentar ca județ la 8 ianuarie 1392 printr-un act emis de Mircea cel Bătrân, fiind primul județ atestat documentar din România.

    • Orașul Râmnicu Vâlcea – Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic”. Că Râmnicu Vâlcea era oraș domnesc, reiese și dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor românești, Mihai Viteazul, care numea orașul astfel:„orașul domniei mele la Râmnic”

    Județul Vrancea – slavă vrana (corb); în româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui “Vrancea” este traco-dacica si ar veni de la cuvantul “vrana”, care se traduce ca “padure” sau “munte”, ori poate de la cuvantul sanscrit “vran” (“munte”). Nicolae Iorga si Simion Mehedinti considera ca numele Vrancea vine din slavul “vrana”, care se traduce prin “vrana” sau “gaura de butoi”, idee sprijinita si de forma concava pe care o are regiunea. Dupa alte ipoteze, numele ar fi de origine romana, legat de numele propriu de Vrana.

• Orașul Focșani – Denumit în multe scrieri „Orașul de pe Milcov”, râul pe care voievodul Ștefan cel Mare a stabilit hotarul dintre Moldova și Țara Românească în anul 1482, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept „orașul Unirii”. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familiei Focșa, „moldoveni buni și drepți din vremea lui Ștefan cel Mare”. Un moment important în istoria Focșaniului îl constituie perioada Unirii de la 1859, orașul legându-și numele de acest act național pentru totdeauna. La Focșani a funcționat, între anii 1859 și 1862, Comisia Centrală însărcinată cu elaborarea legilor comune celor două Principate.
  sursa: micivorbemari.ro

.