Vă prezentăm mai jos o listă cu cei mai mari scriitori români care au murit în sărăcie:
1.Mihai Eminescu (15.01.1850 – 15.06.1889)
În iunie 1883, Eminescu a dat primele semne de alienare mintală și a fost internat în sanatoriu. Timp de șase ani, a avut crize care au dus la internarea sa în diferite spitale din România, dar și din străinătate.
Deoarece starea de sănătate nu i-a mai permis să scrie, acesta a avut parte de susținere financiară din partea prietenilor.
2. Ion Creangă (1837 – 31.12.1889)
Din postul de diacon, dascăl, institutor și scriitor, Creangă nu a avut venituri considerabile. Din 1883 a fost diagnosticat cu epilepsie. Aflarea diagnosticului, a decesului lui Eminescu și a Veronicăi Micle, a suferit foarte mult și s-a stins în ultima zi a anului 1889.
3. Ioan Slavici (18.01.1848 – 17.08.1925)
După arestarea, întemnițarea și eliberarea din 1916, a fost arestat iar și condamnat la 5 ani de închisoare în ianuarie 1919, fiind eliberat în același an în decembrie.
A fost ajutat financiar de revistele și gazetele vremurilor, însă oboseala și boala l-au împins, în 1925, să se refugieze la fiica sa, în Panciu, unde s-a și stins din viață în același an.
4. Veronica Micle (22.04.1850 – 03.08.1889)
Rămasă văduvă în 1879, se fac demersuri pentru a i se asigura o pensie de urmaș, însă nu se aprobă.
În 1866 donează casa mamei sale mănăstirii Văratec, unde își găsește sfârșitul trei ani mai târziu.
5. Dimitrie Bolintineanu (14.01.1819 – 20.08.1872)
În 1870, călătorind la Paris, poetul se îmbolnăvește și nu mai poate munci. Bolnav psihic din cauza mizeriei și sărăciei, acesta este internat în spitalul Pantelimon unde încetează din viață în 1872.
În condica de evidență a pacienților este notat „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”.
6. Alexandru Macedonski (14.03.1854 – 24.11.1920)
Anii războiului au fost grei pentru poet și familia sa, existând zile când nu putea cumpăra nici pâinea cea de toate zilele.
Pe patul de moarte, poetul cere trandafiri, dar fiul său Nikita negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum de trandafiri.
7. Andrei Mureșanu (16.11.1816 – 12.10.1863)
În 1861 este pensionat, dar pensia nu îi ajunge să își întrețină familia. Un an mai târziu își tipărește poeziile într-un volum, însă cărțile se vând greu și nu îl ajută financiar. Societatea „Astra” îi acordă un premiu de 50 de galbeni.
Autorul versurilor imnului „Deșteaptă-te române!”, moare bolnav și în mizerie.
8. Grigore Alexandrescu (22.02.1810 – 25.11.1885)
A fost ofițer, însă din pricina unor scrieri a fost demis și întemnițat, în 1837. A ocupat apoi funcții mărunte, mai ales din cauza alienării mintale din ultimii săi 25 de ani din viață. A murit sărac la București, iar Alecsandri deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român.
9. Alexandru D. Xenopol (23.03.1847 – 27.02.1920)
Deși istoric apreciat în țară și în străinătate, cu multe distincții pentru scrierile sale științifice despre istoria românilor, acesta a murit sărac. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic.
El și soția sa au apelat de multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care a decedat.
10. Panait Istrati (10.08.1884 – 16.04.1935)
În 1921, sărac și bolnav, încearcă să se sinucidă la Nisa, dar a fost salvat și încurajat să scrie. Deși opera lui Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost cunoscută în vremurile respective, acesta a murit sărac, singur și bolnav de tuberculoză, la sanatoriul Filaret.