Barajul Banqiao a fost construit pe râul Ru, din China, ca parte a unui proiect de control al inundațiilor și asigurarea generării de energie electrică.
Construcția a fost un răspuns la inundațiile severe din bazinul râului Huai din 1949 și 1950. Barajul a fost finalizat în iunie 1952, dar, din cauza absenței datelor hidrologice, standardul de proiectare a fost mai mic decât trebuia.
În noaptea de 7 spre 8 august 1975, o mulțime de oameni îngrămădeau frenetic saci de nisip pentru a întări barajul Banqiao, în timp ce erau loviți de taifunul Nina, cea mai mare furtună înregistrată în regiune.
Au fost într-o cursă contracronometru cu râul Ru aflat în creștere rapidă și salvarea barajului și viața a milioane de oameni care locuiau în aval. Era o cursă pe care nu știau dacă o vor câștiga.
Chiar după ora 1 dimineața, cerul s-a curățat de nori și stelele au apărut. A fost un calm ciudat până când s-a auzit un sunet asurzitor.
Un supraviețuitor și-a amintit că „suna ca și cum cerul se prăbușea și pământul se spărgea”. Echivalentul a 280.000 de piscine de olimpice au explodat din barajul ruinat, inundând orașe întregi și luând peste 200.000 de vieți.
Reacția în lanț a dus la prăbușirea altor 62 de baraje, dintre care unele au fost bombardate în mod intenționat de avioane militare în încercarea de a controla traiectoria apei.
Valul rezultat, de 10 km lățime și până la 7 metri înălțime, s-a revărsat pe câmpiile joase cu o viteză de aproximativ 50 km/h și a măturat o zonă de 55 km lungime și 15 lățime, creând 12.000 km pătrați de lacuri temporare. Șapte orașe au fost complet inundate, precum și numeroase comunități rurale.
Timp de 30 de ani, autoritățile chineze au ținut secret numărul de victime. Potrivit guvernului chinez, 26.000 de decese au fost cauzate de inundații și alte 145.000 s-au înregistrat în zilele următoare din cauza epidemiilor și foametei.
Totuși există estimări care indică faptul că numărul total al victimelor dezastrului a fost de 230.000.