Reactorul 4 de la Cernobîl „s-a trezit”. Oamenii de știință nu știu ce se întâmplă

Centrala nucleară de la Cernobîl. Foto: Reuters

Sub reactorul distrus al centralei nucleare de la Cernobîl, au început din nou reacțiile nucleare. În al patrulea an consecutiv, experții au înregistrat o creștere a fluxului de neutroni, iar în unele camere numărul lor chiar s-a dublat. Nu este exclus un nou accident.

În reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl, la 35 de ani de la accident, au fost înregistrate din nou reacții de fisiune a combustibilului radioactiv. Acest lucru este afirmat într-un material publicat în revista Science. În prezent, experții ucraineni încearcă să stabilească dacă aceste reacții vor dispărea singure sau va fi nevoie de acțiuni urgente pentru a preveni un alt accident.

Recent, experții ucraineni au declarat că senzorii speciali au început să înregistreze o creștere a fluxului de neutroni ce provine dintr-o încăpere inaccesibilă situată sub reactorul care a explodat în 1986.

Noul sarcofag ar putea fi problema

Nu se știe încă ce a dus la creșterea fisiunilor nucleare în această încăpere. Una dintre ipotezele principale luate în calcul este legată de instalarea unui nou sarcofag deasupra ruinelor, în 2016. În timp ce vechiul sarcofag permitea trecerea apei de ploaie, noua instalație a închis complet situl.

Sarcofagul de la Cernobîl. Foto: Wikimedia

Odată cu scăderea apei în interiorul camerei, teama oamenilor de știință este că reacțiile de fisiune se vor intensifica, generând o potențială eliberare necontrolată de energie nucleară. „Este un memento pentru omenire că această problemă nu este rezolvată, ci doar ținută sub control”, a declarat cercetătorul Neyl Hyat de la Universitatea din Sheffield despre situația de la Cernobîl.

În trecut, emisiile de neutroni s-au stabilizat singure. Însă, dacă este nevoie de o intervenție urgentă, oamenii de știință se gândesc să trimită un robot capabil să reziste radiațiilor intense pentru o perioadă mai lungă de timp, cu misiunea de a introduce cilindri care ar ajuta la controlul și absorbția neutronilor.

De asemenea, activitatea oamenilor de știință care studiază ruinele de la Cernobîl, include și monitorizarea altor două reactoare în care există riscul să aibă loc procese similare.

Recomandări