Multe dintre basmele auzite în copilărie se bazează pe povești adevărate. Unul dintre ele este „Frumoasa și Bestia” scris de către franțuzoaica Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve.
Petrus Gonsalvus, omul din spatele basmului „Frumoasa și Bestia”
Petrus Gonsalvus (Pedro Gonzales în spaniolă) s-a născut în Tenerife în 1537 și a devenit cunoscut sub numele de „Omul pădurii”. El suferea de hipertricoză și, din cauza acestei afecțiuni, atât fața, cât și corpul îi erau acoperite de păr neobișnuit de lung.
În 1547, regele Henric al II-lea al Franței a cerut să îl vadă personal pe acest bărbat deosebit și astfel a fost prezentat curții regale. Regele a observat că, în ciuda aspectului neobișnuit, bărbatul venit din Insulele Canare avea un suflet bun si a decis să îl ajute.
Henric nu știa dacă un om atât de neobișnuit precum Petrus era capabil să fie o persoană rafinată, deoarece el însuși nu putea spune dacă este om sau animal. În cele din urmă soția regelui Henric al II-lea, Caterina de Medici, s-a angajat să-i găsească o soție pentru a-i descoperi latura umană.
Regina credea că o femeie frumoasă era perfectă pentru „Omul pădurii”. Cu toate acestea, există mulți care cred că regina voia doar să se distreze prin acest experiment.
Prima alegere a reginei a fost fiica unui funcționar judecătoresc. Frumoasa Catherine părea ideală pentru a fi consoarta bărbatului ciudat. Astfel, deoarece decizia de a se căsători cu Petrus a venit chiar de la regină, fata nu a putut refuza mariajul.
Se spune că Petrus și Catherine chiar s-au iubit
Relația dintre cei doi a surprins pe toată lumea, iar cuplul era părea extrem de îndrăgostit. Catherine s-a obișnuit imediat cu înfățișarea soțului ei și și-a dat seama rapid că Petrus era om, nu animal.
Cei doi au avut șapte copii, dintre care patru au suferit de hipertiroidism. Copiii „bolnavi” au fost dați unor familii nobile, ceea ce a întristat cuplul, dar aceștia nu puteau refuza asemenea decizii având în vedere statutul lor.
Sătui de experimentele la care au fost supuși în Franța, cei doi s-au retras în Italia. În 1618, Petrus a murit la vârsta de 81 de ani, iar Catherine a rămas singură. Femeie a murit în 1623, lăsând multe întrebări fără răspuns: chiar a fost atât de îndrăgostită de „Omul pădurii” sau experimentul reginei i-a distrus viața?
Timp de peste 100 de ani povestea celor doi a fost dată uitării. Cu toate acestea, în 1740, scriitoarea Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve a publicat basmul „Frumoasa și Bestia”, iar mulți specialiști susțin că Petrus Gonsalvus și Catherine au servit drept inspirație.