AcasăIstorieCei 7 pitici din Maramureș. Povestea familiei torturată la Auschwitz

Cei 7 pitici din Maramureș. Povestea familiei torturată la Auschwitz

Comuna Rozavlea din Maramureș era bine cunoscută în perioada interbelică pentru numeroasa sa comunitate de evrei, inclusiv familia Ovitz.

Majoritatea membrilor acestei familii s-au născut cu nanism, o tulburare care împiedică creșterea.

Această condiție nu i-a împiedicat niciodată pe frații Ovitz să lucreze ca artiști.

După moartea tatălui lor, rabinul Shimshon Eizik Ovitz, familia a trebuit să se gândească la o soluție pentru a se întreține; având puține oportunități pentru muncă, au decis să continue în lumea artei. Frații erau talentați și au avut succes în turneele susținute în toată Europa.

Terorile războiului 

Fiind evrei, familia a trebuit să nu mai facă spectacole în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, și, în încercarea de a-și proteja averea, și-au ascuns toate obiectele valoroase într-o groapă săpată sub locul unde era parcat vehiculul cu care mergeau în turnee.

Nu a trecut mult timp până când au fost capturați în martie 1944 și au ajuns în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Intrarea în lagărul de la Auschwitz. Foto: Wikimedia

Acolo, familia de pitici a trecut prin tot felul de torturi  când au dat peste medicul nebun Josef Mengele, cunoscut sub numele de “Îngerul morții”. El făcea multe experimente terifiante cu evreii, iar familia Ovitz nu a scăpat.

“Îngerul morții” obișnuia să-și omoare victimele după experimente, dar cu cei șapte pitici acest lucru nu s-a întâmplat. Josef Mengele era obsedat de pitici și îl fascina cercetarea nanismului.

El a decis să-i lase în viață pentru a-i supune la teste chinuitoare pentru a înțelege mai multe despre această afecțiune.

Medicul Josef Mengele. Foto: Pinterest

Potrivit Elisabetei Ovitz, medicul a scos lichid din coloana vertebrală a piticilor, a efectuat mai multe tipuri de teste invazive, inclusiv teste ginecologice și cerebrale. Doctorul chiar a forțat familia să stea goală în fața armatei naziste, astfel încât soldații să-și dea cu părerea despre caracteristicile lor.

Sfârșitul torturii

Acest coșmar a durat șapte luni până când lagărul de concentrare a fost eliberat de armata sovietică, în ianuarie 1945.

Familia Ovitz s-a întors apoi în Maramureș, dar, când au ajuns, și-au dat seama că țara era în haos, precum și întreaga Europă. Totuși, bunurile lor erau încă ascunse în același loc.

Cu acești bani au emigrat în Israel, unde și-au continuat activitatea artistică.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Cercetătorii au descoperit de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi

Câinii se scutură când sunt uzi, dar nu, nu este doar o metodă eficientă de a-i stropi pe cei din jur. De fapt, această...

20 de curiozități despre măgari. De ce sunt atât de încăpățânați?

Măgarii sunt unele dintre cele mai admirate animale domestice. Sunt folosiți de regulă pentru transportul diverselor bunuri și ca metodă de alertă. În continuare...
error: