Povestea tristă a creștinului Samir și a musulmanului Mohamed s-ar fi petrecut în Damasc, Siria otomană, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea. Fotografia a impresionat multă lume și este dată ca exemplu de simbioză perfectă între două ființe umane.
Potrivit informațiilor împărtășite de blogul de istorie historyofyesterday, Samir ar fi fost un pitic paralizat, iar Mohamed ar fi fost orb.
Fără lumina din ochii lui Samir, Mohamed nu ar fi avut cum să meargă singur pe străzile din Damasc, în timp ce paralizatul Samir nu ar fi putut ajunge nicăieri fără picioarele lui Mohamed. Unul depindea de celălalt, iar relația dintre cei doi a trecut de nivelul prieteniei, transformându-se într-o dependență față de celălalt.
Povestea creștinului paralizat și a musulmanului orb mai spune că cei doi erau orfani, împărțeau aceeași casă mizerabilă și erau mereu împreună.
Când Samir a murit, Mohamed a fost atât de supărat de moartea prietenului său, încât o săptămână mai târziu a murit și el.
Imaginea a fost surprinsă în 1889 de către fotograful italian de origine franceză Tancrede Dumas. Acesta a învățat arta fotografiei la Florența și și-a deschis un studio foto în Beirut. A făcut parte dintr-un grup însărcinat de Societatea Americană pentru Explorarea Palestinei să studieze regiunile situate la estul râului Iordan.
Deși unii nu cred în veridicitatea acestei povești, fotografia împreună cu descrierea aferentă este disponibilă fizic la Biblioteca Congresului SUA și în format electronic pe site-ul wikimedia.
Relația dintre Samir și Mohamed ne amintește de cum era Siria cândva: un stat în care reprezentanții tuturor credințelor trăiau în armonie. Deși aveau religii diferite, oamenii au putut să găsească lucruri în comun și să se ajute unii pe alții la nevoie. Povestea tristă a celor doi bărbați poate servi drept exemplu pentru mulți oameni.