Pe harta Australiei există o linie care nu apare în atlasele școlare, dar care se vede și din satelit. Este un gard de aproape 5.600 de kilometri, una dintre cele mai lungi construcții realizate vreodată de oameni. Mulți s-au întrebat ce ascunde. Pe internet circulă tot felul de teorii: baze militare secrete, urmele unei civilizații dispărute sau un zid menit să închidă drumul spre Antarctica.
Adevărul este mult mai pământesc, dar și mai interesant.
Un gard care nu oprește oamenii
Gardul pornește din regiunea Darling Downs, din Queensland, și ajunge până la Marele Golf Australian, în Australia de Sud. Este un gard de plasă de sârmă, susținut în unele locuri de stâlpi de oțel, în altele de stâlpi de lemn. Cine vrea să treacă dincolo poate face asta fără prea mari eforturi, chiar și cu un simplu clește.
De-a lungul lui trece un drum de pământ, pe care mașinile de patrulare verifică periodic starea sârmei. Deci nu oamenii sunt cei care trebuie opriți.
Dușmanul a venit pe patru labe
Gardul a fost ridicat împotriva dingo, câinele sălbatic al Australiei. Se crede că strămoșii lui au ajuns pe continent acum 3.500–5.000 de ani, aduși de oameni, și s-au răspândit apoi în aproape toată țara.
Lucrurile s-au schimbat odată cu sosirea coloniștilor europeni și a turmelor lor de oi, o pradă ușoară. Otrava și vânătoarea nu au rezolvat problema, așa că, în anii 1880, au fost construite garduri care să protejeze regiunile fertile din sud-est. Prima versiune a fost terminată în 1885, iar tronsoanele separate au fost unite și întreținute abia mai târziu, în secolul XX. Se spune că, la început, lungimea lui depășea 8.000 de kilometri.
Al doilea gard, împotriva unui alt invadator
În vestul continentului există un alt gard uriaș, de 1.833 de kilometri, construit între 1901 și 1907. Era îndreptat împotriva iepurilor.
Totul a început în 1859, când un fermier din Victoria a eliberat 24 de iepuri aduși din Europa pentru ca ulterior să-i vâneze. Fără prădători care să-i țină sub control, iepurii s-au înmulțit atât de repede încât au ajuns să transforme pășuni întregi în teren sterp. Împușcăturile nu au făcut nicio diferență, iar în anii 1950 a fost răspândit un virus, mixomatoza. După câțiva ani, iepurii s-au adaptat și la el. Astăzi, sistemul de garduri împotriva iepurilor din Australia de Vest însumează 3.256 de kilometri.
O luptă care nu s-a încheiat
Gardurile nu au fost lăsate să se degradeze. Iepurii sapă tuneluri pe sub ele, iar stâlpii se prăbușesc cu timpul. Între 2023 și 2025 a fost construită chiar o extindere de 32 de kilometri, pentru a închide un gol dintre gardurile Noii Galii de Sud și ale Australiei de Sud. Potrivit autorităților de acolo, prin acel gol dispăreau anual aproximativ 20.000 de oi.
Gardul are și un cost ecologic. Dingo este cel mai mare prădător al continentului, iar cercetătorii au arătat că absența lui schimbă felul în care crește vegetația. Marele gard al Australiei nu ascunde, așadar, niciun secret. Este rezultatul unei probleme reale, cu efecte care se simt și astăzi.
