Marele Gustav a fost una dintre cele mai mari arme din toate timpurile, dar a fost folosit foarte puțin. Iată care este poveste lui.
În 1935, Franța a anunțat cea mai nouă realizare militară: Linia Maginot, un complex de fortificații la granița cu Germania, menit să împiedice repetarea invaziei țării din Primul Război Mondial.
La aflarea veștii, naziștii au găsit rapid soluția: să construiască un super-tun care să distrugă aceste fortificații. Rezultatul a fost Marele Gustav, cea mai mare armă folosită vreodată în luptă, care avea 47,3 metri lungime, 11,6 m înălțime și cântărea 1.350 de tone – echivalentul a 20 de tancuri super grele Tiger II, cele mai mari din război. De asemenea, Marele Gustav avea o rază de acțiune de 47 km.
Tunul nu a fost finalizat la timp pentru invazia Franței din mai 1940. Nici nu a fost necesar: germanii au invadat pur și simplu Belgia și Olanda, ocolind Linia Maginot, administrându-le francezilor una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istorie.
Marele Gustav a fost oferit gratuit de către Uzinele Krupp din Essen armatei naziste ca contribuție la efortul de război german. Al doilea tun, denumit Dora, “sora geamănă” a lui Gustav, a fost vândut armatei în schimbul a șapte milioane de mărci, echivalentul a 22 milioane de euro în banii de azi.
Gustav și „sora sa geamănă”, Dora, au acționat pe frontul de est. Gustav a fost folosit în asediul de la Sevastopol în 1942, distrugând fortificațiile sovietice de coastă.
După cucerirea cu succes (dar cu pierderi grele) a orașului de la Marea Neagră, Marele Gustav a fost trimis la porțile Leningradului, unde trebuia să ajute la cucerirea orașului „de neînvins”. Tunul a fost poziționat la 30 de kilometri de oraș, dar nu a fost folosit niciodată de armata germană pentru a bombarda Sankt Petersburg-ul de astăzi.
Sora geamănă, Dora, a fost folosită la asedierea Stalingradului. A fost retrasă când forțele sovietice aflate în ofensivă amenințau înconjurarea forțele germane. Când germanii au început lunga lor retragere, au luat-o pe Dora cu ei până în Germania.
Marele Gustav și Dora erau erau transportate pe calea ferată și era nevoie de construcția de șine pentru a fi poziționate. De asemenea erau o țintă foarte ușor de identificat. Puteau trage o dată la două ore, ceea ce înseamnă că trăgeau în medie 12 focuri pe zi. După ce au fost readuse în Germania, tunurile nu au mai tras niciodată, fiind demontate în grabă cu puțin timp înainte de sosirea aliaților.