Dioclețian a fost imparat al Romei din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Odată cu urcarea lui pe tron începe era dioclețiană.
Născut într-o familie săracă de foști sclavi din Salona, Dalmația, Dioclețian își începe cariera militară ca simplu soldat, devenind comandantul gărzii personale a lui Numerianus.
La moartea acestuia este proclamat Augustus pentru armata din Orient (20 noiembrie 284). După bătălia de la Margus și dispariția împăratului Carinus, rămâne împărat unic, ulterior decernându-i acest titlu și tovarășul său de arme, Maximian.
La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului.
_-_Foto_G._Dall%27Orto_28-5-2006.jpg){kind=link}
Dioclețian răspundea de administrarea provinciilor orientale. Între 297-298, Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.
Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, între anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine care declanșează cea mai mare persecuție din istoria Imperiului împotriva acestei religii, rămânând în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.