AcasăCuriozitatiEleonora Zugun | Românca "posedată" care mișca obiecte cu puterea minții

Eleonora Zugun | Românca „posedată” care mișca obiecte cu puterea minții

În 1926, o tânără româncă de 13 ani, pe nume Eleonora Zugun, era adusă la Londra de către o contesă vieneză pentru o serie de cercetări la Laboratorul Național de Cercetări Psihice.

Cu 11 luni înainte, tânăra născută în satul Talpa din județul Botoșani își îngrozise familia: se lovea de pereți, se ridica de jos într-un mod ciudat și se zvârcolea constant. Mușcăturile și zgârieturile care au apărut pe tot corpul tinerei au fost însoțite de o serie de fenomene paranormale: obiecte care zburau pur și simplu prin aer, lovind și rănind membrii familiei.

După ce casa familiei a fost devastată din cauza acestor fenomene, părinții au cerut ajutorul unui preot, iar fata a fost trimisă la mănăstirea Gorovei. Acolo, a fost efectuat un ritual de exorcizare, dar fără niciun rezultat.

Însoțit de alți 14 țărani, tatăl, fiind convins că exorcizarea nu a avut efect, a decis să-și ducă fiica la un preot pe nume Măcărescu, care locuia în Zamostea. De îndată ce Eleonora a intrat în casa preotului, o vază care era prinsă în perete s-a spart în sute de bucăți, oamenii fiind „împușcați” cu cioburi, iar unul dintre țărani a fost grav rănit la față.

După acest eveniment, fiul preotului a sugerat ca exorcizarea să se facă la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, moment în care o piatră aruncată de afară de o forță invizibilă a traversat camera și a spart o icoană de pe perete.

Nici exorcizarea efectuată în cadrul mănăstirii din Suceava nu a funcționat, iar părinții nu au avut de ales și au dus-o pe fată la un sanatoriu pentru bolnavii psihic din Cernăuți.

Fata a ajuns în fața oamenilor de știință

Eleonora fotografiată în timpul unui studiu

În timpul șederii la sanatoriu, Eleonora a întâlnit-o pe contesa Zoë Wassilko von Serecki care a fost fascinată de povestea ei. Contesa, pasionată de astrologie și supranatural, i-a oferit fetei găzduire în casa ei din Viena în schimbul studierii fenomenelor ciudate.

În septembrie 1925, fata a devenit subiect de studiu pentru mai mulți specialiști în paranormal care au efectuat o serie de teste și anchete. În ciuda analfabetismului ei, specialiștii au fost șocați de capacitatea fetei de a scrie în mai multe limbi. Cercetătorul britanic Harry Price a sosit la Viena de îndată ce a aflat de existența fetei, în mai 1926. El a publicat un articol cu fenomenele înregistrate în jurul fetei în Jurnalul Societății Americane de Cercetare Psihică. Apoi Price, Eleonora și contesa au mers la Londra pentru o serie de investigații la Laboratorul Național de Cercetare Psihică.

Eleonora Zugun împreună cu contesa Zoë Wassilko von Serecki

Contesa acuzată de înșelăciune

Mai mulți cercetători au efectuat evaluări în cazul Eleonorei. După evaluare, unul dintre cercetători a declarat publicului că povestea fetei este o farsă. Contesa l-a dat în judecată pentru calomnie, susținând că în România există un sat întreg care a asistat la aceste evenimente paranormale, inclusiv câțiva preoți.

La începutul verii din 1927 Eleonora Zugun a avut primul ciclu menstrual, iar fenomenele ciudate au încetat brusc. După aceea, contesa i-a permis fetei să se întoarcă în România, unde s-a căsătorit și și-a petrecut restul zilelor în anonimat până la moartea sa, în 1996.

Până în prezent, nimeni nu știe dacă povestea Eleonorei Zugun este reală sau contesa von Serecki pur și simplu a inventat aceste întâmplări pentru a deveni faimoasă.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Un studiu controversat susține că teoria Big Bang este greșită

Lior Shamir, care este inginer la Universitatea din Kansas, a publicat rezultatele unui studiu observațional, care contestă valabilitatea popularei teorii a Big Bang-ului și...

Oamenii de știință explică de ce culoarea verde ameliorează durerea

De-a lungul a zeci de ani, oamenii de știință au adunat numeroase dovezi că lumina verde poate ameliora durerea. De exemplu, în 2020, a...
error: