Prejudiciul religios al numărul 666 a apărut acum 3 mii de ani și este menționat de trei ori în Vechiul Testament. Surprinzător, după mii de ani, continuăm să acordăm numărului o semnificație negativă.
Cum a apărut această superstiție și ce înseamnă 666?
În Biblie, sub numărul 666 este codat numele Fiarei Apocalipsei. Prin “fiare” înțelegem două animale biblice. Prima fiară – a apărut din mare cu 7 capete și 10 coarne, asemănătoare cu un leopard, dar cu picioare de urs și gura unui leu. A doua fiară este un berbec demonic care iese din pământ.
În Evul Mediu, sub pretextul Fiarei Apocalipsei, a început să apară termenul de Anticrist – persoană cu o esență malefică, opusul lui Iisus Hristos.
Este curios că, în forma obișnuită, numărul 666 nu era cunoscut de europenii medievali. Acesta era doar un număr zecimal arab, matematicienii europeni începând să folosească cifre arabe începând cu perioada Renașterii. Până atunci, numerele erau scrise cu cifre romane.
Cum se descifrează numărul Fiarei?
Toate literele din antichitate aveau o valoare numerică. De exemplu, în alfabetul grecesc, A = 1, B = 2, G = 3, etc. Adunând valorile numerice ale literelor între ele se obține numărul numelui.
De exemplu, în limba greacă, cuvântul „amen” are valoarea numerică de 99.
Numerologia a fost foarte populară în Antichitate. Se credea că oamenii ale căror nume aveau aceeași valoare numerică aveau o relație specială între ei. Cuplurile căsătorite cu nume similare erau considerate fericite.
Cartea Apocalipsei (13: 17-18) afirmă că 666 este codul numărul Fiarei. Se consideră că orice om al cărui număr al numelui este 666 este asociat cu Fiara.
666 sau 616?
Unele manuscrise timpurii, în loc de numărul 666, conțin numărul 616. Unii teologi cred că primii călugări creștini care au copiat Biblia au făcut o greșeală. Se pare că numărul fiarei nu este 666, ci 616.