Imaginează-ți că o picătură de ploaie este de aproximativ 50 de ori mai grea decât o insectă. Diametrul ei este de până la 8 mm, având o masă de până la 100 mg, iar, în timp ce se deplasează spre sol, poate prinde o viteză de până la 9 m/s. Va supraviețui insecta?
Da. Un țânțar, de exemplu, este destul de capabil să supraviețuiască unei astfel de coliziuni. Când o picătură îl lovește în zbor, insecta se deplasează lateral, apoi își revine și restabilește calea de zbor.
În acest sens, insecta este ajutată de organul lui Johnston – un organ de simț care percepe direcțiile de mișcare ale aerului sau, ca în acest caz, ale apei.
Loviturile directe asupra corpului propulsează insecta în jos, țânțarii căzând cu aproximativ 20 de lungimi de corp. Pentru un om, aceasta ar fi o cădere de 12 etaje și cu un sfârșit tragic. Dar țânțarii sunt capabili să se miște în lateral și să își continue drumul, nevătămați.
Un alt avantaj este flexibilitatea exoscheletului insectelor („cochilia” care le acoperă corpul). Acesta îi consolidează protecția: după ce au fost supuși de către cercetători unor forțe de compresie de 20 de ori mai mari ca forța ploii, țânțarii nu numai că au supraviețuit, dar, odată eliberați, au reușit să zboare.
Singurul pericol pare să apară atunci când țânțarii zboară aproape de pământ, corpurile lor putând fi strivite din cauza căderii. Există și alte insecte care nu se tem de vremea rea.
De exemplu, unele specii de muște își atacă victimele în orice vreme, iar viespile manifestă o activitate crescută înainte de ploaie și, dacă ploaia le prinde pe drum, pot scăpa cu viată.
Motivele sunt aceleași ca și în cazul țânțarilor. Dacă mor, cel mai probabil este ca urmare a dezorientării, a umezirii sau deteriorării aripilor, căderii în apă, noroi, etc.