AcasăStiinta&TehnicaCe se întâmplă dacă stingi un incendiu electric cu apă?

Ce se întâmplă dacă stingi un incendiu electric cu apă?

Electricitatea este un pericol ascuns pentru omenire. Deoarece este atât de frecvent utilizată, majoritatea oamenilor tind să subestimeze potențialul de risc și pericolele care apar din cauza ei.

De fapt, aproximativ 7% din totalul incendiilor din locuințe provin dintr-o sursă electrică și, deoarece acestea tind să fie dificil de identificat, ele sunt de obicei mult mai periculoase și distructive decât alte tipuri de incendii.

Ce trebuie făcut dacă se produce un incendiu electric?

1. Dacă dispozitivul care provoacă incendiul este găsit și puteți ajunge la cablul de alimentare, deconectați-l. Sau decuplați siguranțele de la panoul electric.

2. În cazul în care focul este mic, îl puteți stinge cu bicarbonat de sodiu.

3. Poate fi stins, de asemenea, îndepărtând sursa de oxigen cu o haină sau cu o pătură grea dacă focul este mic.

4. Nu folosiți apă pentru stingere. Apa este un conductor natural al energiei electrice și dacă arunci apă peste un foc electric, poți fi electrocutat.

De asemenea, apa poate permite ca incendiul să se extindă în încăpere prin arc electric și să ducă la aprinderea unor materiale inflamabile.

5. Folosiți stingătorul. Incendiile electrice se sting cu stingătoare tip P – pulbere sau G – gaz inert. Majoritatea stingătoarelor pentru locuințe sunt tip pulbere, dar este crucial să verifici acest lucru înainte de a-l folosi la un incendiu electric.

6. Dacă incendiul nu a putut fi stins, trebuie anunțați pompierii la serviciul de urgență 112 oferind detalii concise și precise.

Orice locuință trebuie să aibă un stingător aflat în parametri tehnici corecți. Cel mai comun stingător este cel tip P6 – stingător cu pulbere de 6 kg. Anual trebuie verificat stingătorul. Se recomandă ca stingătorul să fie ținut într-un loc ușor accesibil, cele mai comune fiind holurile sau bucătăriile.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Cum arată o mână scufundată în apă timp de 10 zile?

Trebuie să stăm în apă doar cinci minute pentru ca mâinile noastre să se încrețească, dar Tim Yarrow a decis să facă ceva diferit...

Inteligența artificială a prezis data la care va dispărea specia umană

Lumea se confruntă în prezent cu o provocare crucială: epuizarea rapidă a resurselor neregenerabile, care contribuie în mod semnificativ la distrugerea mediului și modificări...
error: