AcasăCuriozitatiDe ce astronauții își pierd unghiile după ieșirile în spațiu?

De ce astronauții își pierd unghiile după ieșirile în spațiu?

Deși nu am crede, călătoriile în spațiu vin la pachet cu o serie de riscuri în ceea ce privește sănătatea astronauților. Ne dorim ca în viitor să călătorim prin galaxie, însă, până atunci, cercetătorii trebuie să rezolve unele probleme.

De ce cad unghiile în spațiu

Unii astronauți au declarat că și-au pierdut unghiile în timpul plimbărilor în spațiu, deoarece mănușile voluminoase pe care le purtau le-au întrerupt circulația și le-au iritat mâinile.

Potrivit lui Dava Newman, cercetător la Massachusetts Institute of Technology, unii astronauți și-au îndepărtat unghiile înainte de a intra pe orbită, considerând că este mai bine decât să le piardă din cauza frecării cu mănușile spațiale grele. Mai mult, astfel ar evita dureri mult mai mari.

Dava, care a studiat leziunile legate de activitățile din spațiu, a menționat că unii astronauți s-au plâns de pierderea unghiilor în timpul ieșirilor spațiale. Traumele unghiilor și alte leziuni ale mâinilor sunt cele mai frecvente plângeri ale exploratorilor spațiali.

Într-un studiu de specialitate, Dava a observat că astronauții cu mâini mari suferă cel mai mult. Potrivit site-ului National Geographic, mănușile personalizate ar putea reprezenta o soluție.

Într-o cercetare recentă asupra rănilor suferite de astronauți, cel puțin 22 de exploratori spațiali au raportat că și-au pierdut unghiile. Acest lucru se întâmplă din cauza presiunii exercitate asupra unghiilor, însă cercetătorii explică faptul că întreruperea circulației poate fi, de asemenea, o cauză.

Mănușile sunt concepute pentru a simula presiunea aerului de pe Pământ, fiind realizate dintr-un strat de cauciuc presurizat, încorporat într-o carcasă groasă, rezistentă la condițiile din spațiu.

Pentru a efectua plimbări în spațiu, astronauții trebuie să se lupte constant cu mănușile voluminoase și presurizate pentru a-și îndeplini sarcinile. Această îndoire constantă provoacă abraziuni, bășici și, aparent, pierderea unghiilor.

NASA cunoaște această problemă de mult timp. Studiul realizat de Dava arată că lățimea mâinilor astronauților este principala cauză a problemei.

Pentru astronauții cu mâini mari, mănușile sunt prea strâmte în zona unde degetele se întâlnesc cu palma, ceea ce poate întrerupe circulația până la vârful degetelor, conform studiului. Pierderea circulației ar putea explica de ce cad unghiile.

O mănușă personalizată ar putea fi soluția optimă pentru acești exploratori spațiali cu mâini mari.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Cum au vrut americanii să folosească fulgerul ca armă

Agenția Centrală de Informații (CIA) a luat în considerare la un moment dat ideea de a folosi fulgerul ca armă. La sfârșitul anilor 1960,...

De ce unele animale se prefac moarte?

Oricât de mare ar fi lupta pentru hrană în natură, puține animale mănâncă carcasele unor animale moarte de mult timp. Asta pentru că organismele...
error: