Cartea Deuteronomului spune clar că drumul de la muntele Horeb până la Kadesh-Barnea, la granița de sud a Canaanului, se parcurge în 11 zile (Deuteronom 1:2). Din Delta Nilului până acolo, o caravană ar fi ajuns în două-trei săptămâni. Biblia povestește însă că evreii conduși de Moise au petrecut în deșert 40 de ani. Diferența dintre cele două cifre a stârnit întrebări de secole, iar răspunsurile date de teologi, istorici și arheologi sunt surprinzătoare.
Un drum scurt, o întârziere uriașă
Problema nu a fost distanța și nici faptul că oamenii ar fi pierdut drumul. Potrivit Cărții Numerelor, Moise a trimis 12 cercetași să iscodească Canaanul, timp de 40 de zile. La întoarcere, mulți dintre ei au vorbit despre triburi puternice și cetăți greu de cucerit. Poporul s-a speriat și a cerut chiar să se întoarcă în Egipt.
Pedeapsa: un an pentru fiecare zi
Reacția a fost judecată în text drept lipsă de încredere. Numerele 14:33-34 spune că poporul va rătăci 40 de ani în pustie, câte un an pentru fiecare dintre cele 40 de zile de cercetare. Generația care se îndoise nu avea să intre în Țara Făgăduinței.
De ce tocmai numărul 40
În Biblie, cifra 40 apare des și marchează de fiecare dată o perioadă de încercare, urmată de o schimbare. Potopul a durat 40 de zile, Moise a stat 40 de zile pe muntele Sinai, iar Isus a postit 40 de zile în deșert.
Cartea Deuteronomului privește deșertul și altfel. Acolo, cei 40 de ani sunt o perioadă de formare, în care Dumnezeu îi pune pe oameni la încercare (Deuteronom 8:2). Conform acestei lecturi, o generație crescută în robie nu se putea schimba peste noapte. Trebuia să crească una nouă, pregătită să trăiască după lege. Tot în deșert apar instituțiile care vor modela viața Israelului: preoția, jertfele, legile de purificare și sistemul judiciar.
Câți oameni au trecut prin deșert?
Exodul 12:37 vorbește de „șase sute de mii de oameni pe jos”. Numerele 1:46 dă o cifră exactă pentru bărbații apți de luptă: 603.550. Împreună cu femeile, copiii și bătrânii, ar fi rezultat două milioane de oameni sau mai mult.
O asemenea mulțime ar fi fost aproape imposibil de hrănit în Sinai și ar fi lăsat urme în izvoarele egiptene. De aceea, cercetătorii au căutat explicații. Egiptologul britanic Flinders Petrie a propus în 1906 ca termenul ebraic eleph, tradus de obicei „o mie”, să însemne în aceste liste „clan” sau „unitate militară”. Ideea a fost reluată de George Mendenhall în 1958. În această lectură, populația ar fi fost de câteva zeci de mii de oameni, un număr mult mai potrivit pentru un popor nomad. Propunerea rămâne contestată, unii specialiști arătând că gramatica textului nu o susține ușor.
Ce spune arheologia
Din păcate, nu a fost găsit niciun izvor istoric în Sinai care să poată fi legat cu certitudine de israeliți. Nomazii însă lasă puține urme: nu construiesc case permanente, iar locurile de tabără dispar sub nisip.
Egiptologul James Hoffmeier, care a condus Proiectul Arheologic al Sinaiului de Nord, a publicat în 2005 la Oxford University Press cartea Ancient Israel in Sinai. El nu pretinde că a găsit tabere israelite. Argumentează însă că regiunea era locuită și controlată de Egipt în Epoca Bronzului târziu (săpăturile sale au scos la iveală o fortăreață egipteană la Tell el-Borg) și că textele biblice conțin nume și elemente de origine egipteană. Pentru el, povestea nu este o fantezie geografică. Hoffmeier acceptă totodată că numărul israeliților a fost de ordinul zecilor de mii.
Întrebarea „de ce 40 de ani?” are deci mai multe răspunsuri. Pentru credincioși, a fost o pedeapsă și o învățătură. Pentru istorici, cifra poate fi și un simbol, iar întreaga poveste rămâne un subiect de dezbatere.