V-ați întrebat vreodată care este cea mai rece planetă din Sistemul Solar? De asemenea, poate v-ați pus întrebarea cum reușesc oamenii de știință să măsoare temperatura la distanțe atât de mari. Mai jos veți afla răspunsul la aceste întrebări.
Toată lumea știe că planetele din sistemul nostru solar sunt încălzite de Soare. Pământul se află la aproximativ 150 de milioane de kilometri de Soare, o distanță care oferă temperatura perfectă pentru susținerea vieții.
Uranus este cea mai rece planetă din Sistemul Solar
La prima vedere, mulți oameni ar crede că cea mai rece planetă din Sistemul Solar ar trebui să fie Neptun deoarece, la urma urmei, este cea mai îndepărtată de Soare. Ca să vă faceți o idee, Neptun se află la o distanță de 4,5 miliarde km de Soare. Cu toate acestea, cea mai rece planetă nu este Neptun, ci Uranus.
Deși Uranus este cu aproximativ 1,6 miliarde km mai aproape de Soare decât Neptun, ea deține recordul pentru cea mai rece temperatură măsurată vreodată în Sistemul Solar: -224℃. Temperatura de pe Neptun și ea foarte scăzută, de obicei în jurul valorii de -214℃.
În timp ce aceste planete din sistemul nostru solar sunt incredibil de reci, există locuri chiar mai reci în Univers. Cel mai rece loc din Univers este Nebuloasa Bumerang, un nor de praf și gaz a cărui temperatură ajunge la -272℃.
Trebuie menționat faptul că nimic din Univers nu poate fi mai rece de -273 ℃, deoarece sub această temperatură particulele și atomii minusculi din care este făcut totul se opresc din mișcare și, odată ce se întâmplă acest lucru, este imposibil să se răcească mai mult. Această temperatură este cunoscută sub numele de zero absolut, ceea ce înseamnă că este puțin probabil ca undeva în Univers să existe o temperatură mai joasă decât în Nebuloasa Bumerang.
Cum a devenit Uranus cea mai rece planetă
Motivul pentru care Uranus este atât de rece nu are neapărat legătură cu distanța sa față de Soare. De fapt, cu miliarde de ani în urmă, un asteroid masiv s-a ciocnit cu Uranus cu o viteză atât de mare încât a răsturnat planeta, potrivit NASA. La acea vreme, impactul a eliberat și o parte din căldura care era prinsă în interiorul planetei. Neptun nu a fost lovită de un asteroid masiv precum Uranus, așa că a fost capabilă să rețină mai multă căldură.
Cum se măsoară temperatura planetelor
Pentru unele planete din apropiere, cum ar fi Marte, putem trimite sonde pentru a studia atmosfera de pe suprafața. Cu toate acestea, nu am reușit încă să facem asta pentru planetele îndepărtate precum Neptun și Uranus. Oamenii de știință le măsoară temperatura de aici, de pe Pământ.
Cercetătorii reușesc să afle temperatura de pe alte planete studiind lumina care ne poate spune tipurile de atomi și molecule care alcătuiesc atmosfera planetei în cauză. Acest lucru nu este ușor, astronomii calculând temperatura prin ecuații complexe cu multe variabile, precum temperatura celei mai apropiate stele, distanța până la cea mai apropiată stea, compoziția atmosferei sau rotația planetei.