Până de curând, oamenii de știință nu aveau o opinie unanimă despre ce indicator este mai important – presiunea sistolică sau diastolică. Recentele cercetări din SUA au pus capăt acestei probleme.
La măsurarea tensiunii arteriale se determină doi parametri:
# Presiunea maximă din vase în timpul contracției complete a inimii (se numește sistolică, superioară sau cardiacă).
# Presiunea minimă din vase în momentul relaxării complete a inimii (se numește diastolic, inferior, vascular sau renal, datorită faptului că tonul vaselor în momentul relaxării inimii este reglementat în principal de rinichi).
Până recent, în cercurile medicale a existat o dezbatere despre care dintre cei doi indicatori trebuie monitorizați mai atent pentru a vedea riscul de a dezvolta boli cardiace și vasculare .
Un studiu realizat în SUA a dovedit că ar trebui evaluate atât presiunile sistolice cât și cele diastolice – ambii parametri sunt importanți.
Presiunea mai mică (diastolică) este un indicator la fel de relevant al potențialelor probleme cu inima și vasele de sânge ca și cea superioară (sistolică).
Cu toate acestea, presiunea sistolică (maximă) devine mai importantă odată cu vârsta.
Pentru a trage astfel de concluzii, oamenii de știință americani au folosit date de la 1,3 milioane de pacienți, cărora le-a fost măsurată tensiunea arterială de peste 36 de milioane de ori între 2007 și 2016.
Un studiu la scară largă a confirmat că tensiunea arterială ridicată crește riscul unei boli cardiovasculare. Conceptul de „presiune crescută” este interpretat diferit în funcție de țară:
# În Europa hipertensiunea arterială este diagnosticată dacă presiunea este mai mare de 140 cu 90 mmHg.
# În Statele Unite, nu cu mult timp în urmă, valoarea pragului a fost redusă – astăzi se crede că un pacient are hipertensiune dacă presiunea este mai mare de 130 cu 80 mmHg.