Atunci când oamenii menționează cuvântul „deșert” se gândesc la dunele de nisip ondulate ale deșertului Sahara, pe care le vedem în filme sau atunci când mergem în vacanță.
Majoritatea deșerturilor sunt caracterizate de căldură, dar există și deșerturi cu climă rece, cum ar fi deșertul Gobi sau Antarctica.
De fapt, majoritatea deșerturilor de pe Pământ nu sunt acoperite cu nisip, ci de roci care depind în principal de terenul din jur, de structura geologică și de modelul climatic.
De unde vine nisipul din Sahara?
Deși deșerturile nu sunt acoperite complet de nisip, întrebarea este de unde a venit nisipul? Ei bine, schimbările rapide ale temperaturii între zi și noapte afectează structura rocilor dintr-o anumită zonă, determinându-le să crape și să se spargă.
În combinația cu aerul uscat și fierbinte este ușor să apară eroziunea. O mare cantitate de nisip se va forma în mii de ani. Nisipul este clasificat practic în funcție de diametrul particulelor.
Nisipul din partea de jos a deșertului are un diametru mai mare și este mai greu. La suprafața deșertului este nisip fin și cu un diametru mic, care se adună de regulă în dune.
Ce este sub nisip?
Aproximativ 85% din suprafața unui deșert nu este acoperită de nisip, ci cu pământ expus sub un strat de argilă roșie crăpată. Nu există vegetație, astfel încât solul este erodat de vânt și nisip.
Tipul, culoarea și duritatea rocilor de pe suprafața deșertului depind de caracteristicile geologice ale zonei. În plus, pe măsură ce deșertul continuă să „crească”, stratul de nisip nu se extinde treptat spre exterior, ci ecosistemul deșertului (începând cu suprafața până la rocile din interior) este treptat erodat.