Americanii au lansat un capac de canal în spațiu folosind o bombă nucleară

În vara anului 1957, într-un deșert din Nevada, a avut loc un experiment nuclear care a rămas în istorie printr-un detaliu aproape absurd: un capac de oțel, asemănător unui capac de canal, a dispărut de pe un puț în urma exploziei. Viteza lui, calculată dintr-o singură imagine, a fost estimată la aproximativ 66 km/s, de peste cinci ori viteza de evadare din gravitația Pământului.

Contextul: Operațiunea Plumbbob

Operațiunea Plumbbob a fost o serie de 29 de teste nucleare desfășurate de Statele Unite în 1957 la situl de teste din Nevada. Majoritatea bombelor erau detonate pe turnuri, din baloane sau la suprafață. Dar o întrebare nouă devenise urgentă: se poate detona o bombă nucleară sub pământ, astfel încât explozia să rămână „închisă” acolo?

Omul din spatele testului: Robert Brownlee

În 1956, Robert Brownlee, de la Laboratorul Național Los Alamos, a fost însărcinat să studieze dacă detonările nucleare pot fi făcute subteran. Ideea era atractivă: o explozie subterană ar fi redus căderile radioactive și ar fi permis testarea unor dispozitive fără efectele spectaculoase și periculoase din atmosferă.

Testul Pascal-B

Seria experimentelor subterane a început cu Pascal-A, pe 26 iulie 1957. A fost un eșec de conținere: energia degajată a fost de 50.000 de ori mai mare decât cea anticipată, iar o coloană de foc a țâșnit sute de metri în aer.

Pe 27 august 1957 a urmat Pascal-B. Un dispozitiv de aproximativ 300 de tone echivalent TNT a fost coborât la circa 152 m adâncime, într-un puț îngust. Deasupra a fost sudat un capac de oțel gros de 10 cm și cântărind aproximativ 900 kg. Brownlee însuși prezisese că nu va funcționa.

Avea dreptate. Explozia a trimis unda de șoc direct în sus pe puț, iar capacul a fost proiectat ca dintr-un tun.

Cadrul care a lansat legenda

Testul a fost filmat cu o cameră de mare viteză, îndreptată spre capac. Capacul a apărut într-un singur cadru, în mișcare, iar în următorul dispăruse. Din distanța parcursă între cadre, Brownlee a estimat o viteză de peste 66 km/s. Pentru comparație, viteza de evadare de pe Pământ este de 11,2 km/s. Dacă estimarea ar fi corectă, capacul ar fi fost cel mai rapid obiect creat vreodată de om.

Capacul nu a mai fost găsit niciodată.

A ajuns capacul în spațiu?

Probabil că nu, și există mai multe motive:

• Bilanțul energetic nu iese. Pentru a accelera un capac de circa 930 kg la 66 km/s ar fi fost nevoie de aproximativ 160% din toată energia bombei, ceea ce este imposibil din punct de vedere fizic.
• Aerul ar fi distrus capacul. La asemenea viteze, încălzirea prin compresie în atmosferă ar fi vaporizat sau topit o mare parte din metal înainte ca acesta să iasă din aer.
• O singură imagine nu e o măsurătoare. Valoarea de 66 km/s e o estimare dedusă dintr-un singur cadru, nu o viteză măsurată cu precizie. Brownlee însuși a recunoscut ulterior că nu poate fi sigur că a ajuns în spațiu.

Povestea a circulat însă fără aceste nuanțe, de unde și imaginea unui „prim obiect în spațiu”, cu o lună și ceva înainte de lansarea satelitului sovietic Sputnik 1, pe 4 octombrie 1957.

Ce rămâne din poveste

Chiar dacă legenda a fost exagerată, testul Pascal-B a avut importanță reală. A arătat cât de dificil este să închizi o explozie nucleară într-un puț și a contribuit la metode de izolare a exploziilor subterane folosite în testele de după aceea.

Distribuie acest articol:

Cele mai noi articole ale noastre