În ceea ce privește aplicarea de impozite, statele lumii au fost întotdeauna deosebit de creative atunci când banii din trezorerie s-au împuținat. Au fost născocite tot felul de impozite ciudate pentru a acoperi golurile din buget sau pentru a influența comportamentul cetățenilor. Iată cele mai ciudate 5 impozite din istorie.
Impozitul pe barbă
Oricine dorea să poarte barbă pe vremea țarului rus Petru cel Mare (1672–1725) trebuia să plătească impozit. Deși impozitul pe barbă nu a generat niciun venit semnificativ, Petru cel Mare a dorit ca supușii săi să-și taie barba. Motivul a fost dorința țarului de a „occidentaliza” Rusia, inclusiv printr-o îmbunătățire a igienei în rândul populației.
Impozitul pe ferestre
În funcție de numărul de uși și ferestre dintr-o casă și de numărul de locuitori ai casei, un așa-numit impozit pe ferestre a fost impus în Franța și în alte țări europene până în secolul al XIX-lea. Rezultatul poate fi văzut și astăzi la casele vechi. Ferestrele cu vedere la stradă au fost pur și simplu astupate cu cărămizi pentru a face economii.
Impozitul pe celibat și lipsa de copii
Primul împărat al Romei, Augustus, a răsplătit familiile cu trei sau mai mulți copii (de preferință fii), în timp ce bărbaților singuri li se percepea un impozit pe celibat. În 1695, parlamentul englez a impus un impozit pentru persoanele de peste 25 de ani care erau singure sau care nu aveau copii. De asemenea, și în România a existat un impozit asemănător în anii ’60-’70, unde tinerilor căsătoriți care nu aveau copii li se oprea 10% din salariu. În viziunea comuniștilor, un cuplu care nu procrea era inutil societății.
Impozit pe flatulență
Se știe că gazele eliberate de vite în urma procesului de digestie sunt nocive pentru mediul înconjurător. Se estimează că 50% dintre gazele cu efect de seră din Noua Zeelandă provin din metanul eliberat de vaci, iar politicienii s-au gândit că banii obținuți prin acest impozit să fie redirecționați către programele de protecția mediului. Cu toate acestea, deoarece creșterea animalelor este o practică esențială în Noua Zeelandă, acest impozit a fost în cele din urmă retras.
Impozitul pe urină
Colectoarele de urină erau amplasate în toaletele publice din Roma antică. Urina bogată în amoniac era utilizată în mai multe procese, inclusiv curățarea și albirea lânii sau albirea dinților. Fiind un produs foarte căutat la un moment dat, împăratul Vespasian a impus un impozit pe comerțul cu urină. Expresia „Pecunia non olet” (Banii nu au miros) îi este atribuită lui Vespasian, care ar fi rostit această sintagmă în timp ce se certa cu fiul său, Titus, care nu era de acord cu impunerea unei astfel de măsuri fiscale.