Menținerea unei bune igiene este crucială pentru sănătatea noastră, deoarece lipsa igienizării poate duce la apariția unor numeroase afecțiuni.
Cu toate acestea, dacă în prezent există încă persoane care insistă să nu adopte unele obiceiuri elementare de igienă, în trecut situația era mult mai îngrijorătoare din acest punct de vedere.
Mai jos vă prezentăm câteva curiozități despre igiena precară din trecut. Acestea demonstrează că specia umană a avansat mult, fiind capabilă să conștientizeze greșelile care s-au făcut în trecut.
1. Oamenii se spălau foarte rar
În urmă cu câteva secole, mai ales în Europa, ideea de a face baie zilnic sau la intervale rezonabile de timp pur și simplu nu exista. Mai mult, existau oameni care credeau că scăldatul frecvent ar putea cauza boli. Prin urmare, mulți purtau haine chiar și atunci când se scăldau într-un râu pentru a se răcori.
Există unii istorici care susțin că popoarele arabe din nordul Africii i-au „învățat” pe europeni să își spele corpul mai des.
2. Orașele miroseau urât
Prima formă de instalații sanitare, care într-un fel seamănă cu ceea ce avem astăzi în baie, a fost dezvoltată abia în 1590, dar cu câțiva ani înainte, europenii nu aveau nici măcar sisteme funcționale de canalizare. Absența principiilor de bază ale igienei în orașele europene din Evul Mediu a avut consecințe grave. De exemplu, lipsa igienei a fost unul dintre factorii principali care au contribuit la răspândirea Ciumei Bubonice.
3. Oamenii purtau aceleași haine mult timp
Ideea de a avea mai multe haine depozitate într-un dulap este oarecum modernă, întrucât oamenii din trecut aveau foarte puține haine care erau folosite pe tot parcursul unui sezon. Putem doar să ne imaginăm mirosul acelor haine, mai ales în anotimpurile mai calde.
4. Nu se folosea pasta de dinți
În contrast cu varietatea de opțiuni și arome pe care le avem astăzi, în trecut lucrurile stăteau altfel. Pentru a-și îndepărta murdăria de pe dinți, oamenii foloseau diverse variante de la oase zdrobite până la coji de stridii. În mod cert, acestea nu erau eficiente în combaterea problemelor dentare și a respirației urât mirositoare.
Mai mult, spălatul pe dinți era practicat de către pătura bogată a societății. Oamenii de rând aproape că nu își spălau dinții niciodată.
Ca urmare a acestor lucruri, oamenii din trecut aveau grave probleme dentare: își pierdeau dinții fiind încă tineri, făceau infecții și chiar mureau.
Nu cu mult timp în urmă, era des întâlnit ca frizerii să efectueze anumite proceduri stomatologice de urgență, deoarece stomatologia încă se afla la începuturi. Desigur, toate aceste intervenții se desfășurau fără vreo igienă adecvată și, de obicei, fără anestezie.
5. Oamenii se dădeau cu parfum pentru a masca mirosurile neplăcute
Deși oamenii din trecut nu acordau mare importanță igienei corporale, într-un anumit punct al istoriei era la modă să te dai cu parfum pentru a-ți masca mirosul corporal neplăcut. Civilizațiile străvechi din Orientul Mijlociu și Asia utilizau deja anumite produse (cum ar fi sarea) pentru a masca mirosurile neplăcute chiar înainte de Evul Mediu.
Cu toate acestea, primul parfum care seamănă cât de cât cu ce folosim astăzi a fost inventat abia în secolul al XIV-lea.