În anul 1972, o echipă de specialiști a început să restaureze Catedrala Wawel din Polonia. Printre monumentele pe care au decis să le renoveze odată cu catedrala s-a aflat și mormântul regelui Cazimir al IV-lea, un personaj important din istoria țării, înmormântat în 1492. Mai târziu, soția lui, Elisabeta de Habsburg, a fost înmormântată și ea aici în 1505.
Povestea mormântului care a ucis 10 arheologi
În 1973, un grup de arheologi a decis să deschidă mormântul, în ciuda unor avertismente din partea unora care susțineau că este un păcat.
Arhiepiscopul Karol Wojtyla, care avea să devină ulterior Papa Ioan Paul al II-lea, și-a dat binecuvântarea pentru această operațiune. După ce au spart un bloc de piatră, arheologii au găsit sicriele putrezite și o mulțime de oase. Deși se credea că mormântul fusese jefuit, au fost descoperite obiecte valoroase, lăsând să se înțeleagă că acesta nu fusese niciodată deschis.
După ce mormântul a fost intens cercetat, un lucru foarte ciudat s-a întâmplat cu arheologii care au lucrat la locul de veci. Din grupul de 12 specialiști care au intrat înăuntru, unul câte unul au început să moară. În doar doi ani, 10 arheologi au pierit prematur, dintre care 4 la doar câteva zile de la deschiderea mormântului. Mulți oameni au început să vorbească despre un blestem, amintind de situații similare, precum blestemul lui Tutankhamon.
Comunitatea științifică s-a îngrijorat serios și s-a hotărât ca incidentul să fie cercetat în detaliu. S-a vehiculat ideea că mormântul ar putea ascunde bacterii periculoase, așa că microbiologii au venit să ia probe. Ei au prelevat mostre din mormânt, dar și din oasele regelui Cazimir al IV-lea și ale soției sale, încercând să afle cu ce substanțe periculoase au intrat arheologii în contact.
În cele din urmă, temerile cercetătorilor s-au adeverit. Specialiștii au descoperit că mostrele conțineau ciuperca Aspergillus flavus, producătoare de aflatoxine extrem de cancerigene, cu efecte devastatoare asupra ficatului și sistemului respirator. Camera de înmormântare era plină de sporii acestei ciuperci pe care oamenii de știință i-au inhalat, iar efectele au depins de numărul de spori inhalați și de imunitatea fiecărei persoane.
Încă din 1962, existau dovezi convingătoare cu privire la prezența ciupercilor în astfel de medii, când biologul Ezzedin Taha de la Universitatea Cairo a adunat date despre toxinele ciupercilor descoperite în mormintele antice și în țesuturile conservate ale mumiilor. Taha a descoperit că, atunci când sporii fungici pătrund în plămânii umani, aceștia pot genera o serie de infecții și inflamații ale tractului respirator.