Un mistreț a furat berea unor turiști, s-a îmbătat și a început să se lupte cu o vacă

O violență ieșită din comun a unui porc mistreț, care a consumat 18 beri, a creat panică în rândul turiștilor care locuiau într-un camping și i-a obligat să-si asigure în mod corespunzător hrana și alcoolul.

Animalul “a vizitat” zona de relaxare de pe râul DeGrey, la Est de orașul australian Port Hedland. A fost văzut furând șase baxuri de bere din camping înainte de a căuta mâncare în sacii de gunoi. Un turist a declarat că a văzut porcul consumând bere înainte să se implice într-o altercație cu o vacă.

„În mijlocul nopții, vecinii noștri au auzit un zgomot, așa că au luat torța, l-au speriat pe porc și atunci a fost văzut dând atacul la baxurile lor”, a spus locuitorul campingului, care a estimat că porcul ar fi consumat 18 beri.

Apoi a mers și a pătruns în zona cu gunoaie, mâncând resturi din saci. Au mai fost mai mulți oameni care au văzut porcul luptându-se cu o vacă.

Porcul a fost văzut ultima dată întins lângă un copac, posibil odihnindu-se după mahmureală.

Porcii sălbatici sunt considerați dăunători invazivi în multe părți ale Australiei, datorită bolilor pe care le poartă, care pot infecta animalele domestice. De asemenea, aceștia distrug culturile și consumă mâncarea altor specii.

Potrivit The Guardian, mai multe țări  îi sfătuiesc pe cetățeni să raporteze prezența porcilor mistreți, astfel încât să poată fi alungați în sălbăticie. Hrănirea acestor animale este, de asemenea, interzisă.

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!